Fotbalistul echipei Glasgow Rangers, Ianis Hagi, a acordat un amplu interviu în care a povestit câteva dintre amintirile lui alături de tatăl său. Hagi Jr. a vorbit și despre Simona Halep, Stephen Curry și Michael Jordan, personaje despre care recunoaște că-l marchează în sens pozitiv.
Ianis Hagi strălucește încă o dată la Rangers! A avut nevoie de doar 25 de minute pentru o nouă reușită în echipa lui Steven Gerrard! VIDEO
„Primele meciuri, când juca tata, mi le amintesc vag, mai degrabă ca pe o stare de spirit, însă îmi amintesc bine meciurile echipelor pe care tata le-a antrenat, de la Bursa, de la Galata, de la Poli Timișoara.
Eram mic și mergeam la stadion cu mama și cu sora mea, Kira, și trăiam meciurile foarte intens, mama fiind cea care ne transmitea emoția premergătoare meciului”, a declarat Ianis într-un interviu acordat pentru rfhsport.ro.
„Iubesc fotbalul de când mă știu, în jurul meu totul era despre fotbal, tata antrena, vorbea mai mereu despre fotbal. Am crescut într-un mediu în care totul era fotbal.
Tata m-a dus peste tot, eram mic și mergeam la vestiare, la antrenamente, vedeam și simțeam tot ce presupune cariera de fotbalist. În plus, acasă, ne uitam la televizor numai la fotbal; nu cred că în afară de fotbal sau de sport, în general, ne mai uitam la altceva”, a continuat internaționalul român.
Ianis Hagi a pasat decisiv duminică la golul marcat de Brandon Barker, în minutul 89. Rangers a deschis scorul cu Ross County prin golul lui Tavernier, care a marcat din penalty, în minutul 7. A fost 2-0 rezultat final.
Ianis Hagi a atins subiectul marilor nume din sportul mondial, având cuvinte de laudă pentru numărul 2 WTA.
„Simona Halep este gura de oxigen a sportului românesc pe plan mondial. Să fii numărul 1 mondial este ceva incredibil și ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru toți românii.
Dintre sportivii străini, cel mai mult îl admir pe Stephen Curry. Este fascinant prin tot ceea ce a reușit, și-a depășit limitele, deși inițial lumea nu îi dădea șanse, a schimbat gândirea în baschet, așa cum a făcut-o și Michael Jordan. Mă regăsesc în povestea lui. De multe ori, când mă confrunt cu anumite provocări, când îmi este greu, identificându-mă cu el, mă inspiră și îmi dă forța de a deveni mai bun”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER