Academica Clinceni și FCSB se vor întâlni în cadrul etapei a șaptea din Liga 1, însă meciul se va juca la Călărași.
Va fi ultima partidă din prima etapă disputată după pauza competițională dedicată echipelor naționale. Runda va fi deschisă de meciul dintre FC Argeș și Astra Giurgiu, vineri, 16 octombrie, de la ora 21:00.
Locația acestei întâlniri a fost schimbată, ca urmare a faptului că stadionul din Clinceni nu are nocturnă, iar partidă a fost programată la o oră ce necesită o astfel de instalație.
Astfel, meciul dintre Academica Clinceni și FCSB se va juca pe Stadionul „Ion Comșa” din Călărași, unde nocturna a fost instalată chiar în vara acestui an, iar acest meci va reprezenta inaugurarea ei.
Până atunci însă, Academica Clinceni întâlnește în deplasare UTA Arad, în cadrul etapei a șasea din Liga 1, luni, de la ora 21:00. Va fi ultimul meci al rundei. FCSB a intrat deja în minivacanță, după victoria cu Dinamo, scor 3-2.
Față de întâlnirile din sezonul trecut între cele două formații, Academica Clinceni a rămas fără patru jucători importanți, care erau împrumutați de la FCSB.
Este vorba despre atacantul Alexandru Buziuc, mijlocașii Robert Ion, Adrian Șut și Ovidiu Horșia. Acesta din urmă însă a fost cedat sub formă de împrumut la Gaz Metan Mediaș.
Vineri, 16 octombrie
ora 21:00 FC Argeș – Astra Giurgiu
Sâmbătă, 17 octombrie
ora 14:00 Chindia Târgoviște – Gaz Metan Mediaș ora 16:30 Poli Iași – Sepsi Sfântu Gheorghe ora 21:30 CFR Cluj – FC Botoșani
Duminică, 18 octombrie
ora 18:45 Hermannstadt – UTA Arad ora 21:30 Dinamo – Universitatea Craiova
Luni, 19 octombrie
ora 18:00 FC Voluntari – FC Viitorul ora 21:00 Academica Clinceni – FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER