Ciprian Tătărușanu, după ratarea calificării la EURO: „Suntem dezamăgiți, dar nu trebuie să stăm să plângem”

Ciprian Tătărușanu, după ratarea calificării la EURO: „Suntem dezamăgiți, dar nu trebuie să stăm să plângem”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Tătărușanu, portarul echipei naționale de fotbal a României, a oferit o primă reacție după ratarea calificării la Campionatul European, ca urmare a înfrângerii din Islanda, scor 1-2.

Căpitanul echipei naționale a României s-a declarat dezamăgit după acest eșec,, însă își îndeamnă coechipierii să treacă peste această înfrângere cât mai repede și să se concentreze asupra următoarelor două meciuri, cu Norvegia și Austria, din Liga Națiunilor.

Ciprian Tătărușanu, prima reacție după Islanda – România 1-2

„Din păcate am ratat această șansă. Ce pot să zic, îmi pare rău. Ne-am dorit foarte mult să învingem în seara asta, dar Islanda a fost o echipă bună. Au făcut jocul lor obișnuit și per total cred că au meritat victoria. Nu sunt dezamăgit. În repriza a doua, am făcut un joc foarte bun. Ne-am dorit foarte mult, s-a văzut și în teren acest lucru. În prima repriză, nu am reușit să ne impunem jocul.

Sigurdsson făcut un joc foarte bun, este un jucător valoros, altfel nu evolua la acest nivel. Din păcate pentru noi, astăzi a prins o zi foarte bună.

O să încercăm să trecem peste acest eșec, pentru că ne așteaptă imediat un alt meci important. Suntem dezamăgiți, dar nu trebuie să stăm să plângem. Trebuie să mergem în Norvegia și să urcăm pe prima poziție în Liga Națiunilor.

Nu pot să zic că jucătorii noștri au avut emoții. Cred că s-au descurcat destul de bine. Cu toții ne-am dorit foarte mult, dar în seara asta atât s-a putut, din păcate. Sunt doi jucători valoroși (n.r. Dragoș Grigore și Vlad Chiricheș, absenți la acest meci), care au jucat mult împreună, dar din păcate s-au accidentat. Cei care au intrat în locul lor au încercat să dea totul pe teren”, a spus Ciprian Tătărușanu, la Pro TV.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×