Andrei Burcă, fundașul central în vârstă de 27 de ani al echipei naționale, a vorbit în cadrul conferinței de presă de după meci, despre înfrângerea cu Islanda, scor 1-2, din barajul pentru EURO, și ratarea calificării la turneul final găzduit și de România, anul viitor.
Întrebat despre absența celor doi fundași centrali Vlad Chiricheș și Dragoș Grigore, Andrei Burcă nu a dorit să comenteze prea mult pe marginea acestui subiect și a transmis că oricine intră pe teren în tricoul echipei naționale trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor.
„Consider că suntem un grup unit, Mister știe ce are la antrenamente. Cine a intrat pe teren a încercat să își facă treaba azi. Cum a zis și Mister, în primele 45 de minute nu am reușit nimic din ceea ce ne-am propus. Le-am oferit și șansa să marcheze două goluri. În schimb, în repriza a doua, am încercat și noi să jucăm. Important este să trecem cât mai repede peste această înfrângere, pentru că doare. Ne pare rău, dar nu contează cine a intrat azi pe teren. Trebuia să dăm 100%”, a spus Andrei Burcă, la conferința de presă.
„În prima repriză nu am fost îndeajuns de buni ca să le facem față, am început foarte rău meciul. După pauză, cred că s-a jucat mai bine, am reușit să și reducem din diferență, dar din păcate nu am avut forța necesară să egalăm și să ducem meciul în prelungiri.
Va fi foarte greu (n.r. să ne revenim după această înfrângere), chiar nu știu ce se va întâmpla. Am ratat șansa de a merge la încă un turneu final. Important e să ne revenim fizic și să scoate rezultate bune în Liga Națiunilor”, a spus și Nicolae Stanciu, la finalul partidei din Islanda.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER