Rufo Collado, directorul sportiv al lui Dinamo, a vorbit, în presa din Spania, despre planurile de viitor ale noului acționariat de la echipa roș-albă. Acesta a dezvăluit și în ce stadiu se afla clubul din „Ștefan cel Mare”, în momentul în care a fost preluat de la Ionuț Negoiță.
Odată cu venirea noului patronat de la Dinamo, la clubul bucureștean au fost transferați mai mulți fotbaliști din străinătate. Cel mai cunoscut dintre ei fiind Aleix Garcia, fostul jucător al lui Manchester City.
Rufo Collado susține că, în viitor, acționariatul spaniol, care a prelut-o pe Dinamo, plănuiește să cumpere o echipă din țara natală.
„Întoarcerea în Spania, într-un fel sau altul, este încă în mintea noastră. Ne putem toată energia să ducem Dinamo la un nivel înalt, unde merită, dar în viitor ne-ar plăcea să revenim”, a mărturisit Rufo Collado, într-un interviu pentru El Confidencial.
Oficialul lui Dinamo a declarat că, în momentul în care noul patronat a venit la echipa bucureștean, clubul era un dezastru din toate punctele de vedere.
„Dinamo București e o oportunitate grozavă, un club cu o istorie bogată, cu o masă uriașă de fani, cea mai mare din țară și cu perspective de creștere economică. Clubul a fost însă un dezastru din toate punctele de vedere. Nu existau bani, vestiarul era foarte subțire. Erau lipsuri mari în zonele legale, sportive, în materie de comunicare. Totul era îngrozitor.
La nivel sportiv a trebuit să remodelăm întreaga echipă. Mai mulți jucători din perioada recentă nu s-au ridicat la nivelul unui club de talia lui Dinamo București. Cum competiția era deja începută când am preluat frâiele, a fost nevoie să ne bazăm pe fotbaliștii pe care deja îi cunoșteam.
Fotbaliștii români sunt buni cu mingea, cu o calitate tehnică deosebită. Dar din punct de vedere tactic stau foarte rău. Sunt jucători talentați, capabili să evolueze, dar lipsa cunoștințelor tactice de bază e marea lor problemă”, a mai spus Rufo Collado.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER