Fabio Fognini, fost ocupant al locului 9 mondial, actualmente pe poziția 16 ATP, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.
Fabio Fognini (Italia), angrenat în turneul ATP 250 Sardinia, a fost testat pozitiv, miercuri, cu COVID-19! Astfel, Fognini nu poate intra pe teren pentru meciul din turul secund contra spaniolului Roberto Carballes Baena.
Organizatorii turneului ATP Sardinia, derulat în orașul Cagliari și dotat cu premii în valoare de 271.345 de euro, au intrat în alertă! Fabio Fognini, favoritul principal al competiției, s-a infectat cu noul coronavirus, astfel că a fost nevoit să își facă bagajul și să intre în carantintă la câteva ore după meciul de dublu pe care l-a jucat alături de conaționalul Lorenzo Musetti, împotriva echipei Lorenzo Sonego/Andrea Vavassori (Italia), scor 6-7, 7-6, 15-13. Acum, partenerul lui Fognini se teme că ar fi putut contacta virusul. Lorenzo Musetti participă de asemenea în concursul de simplu și ar trebui să îl înfrunte pe Stefano Travaglia (Italia) în optimi.
Fabio Fognini s-a înscris pe ultima sută de metri la turneul italian, după ce Diego Schwartzman (Argentina) a declarat forfait, eliberând un loc pe tabloul principal. Sportivul în vârstă de 33 de ani a fost descalificat de organizatori și înlocuit cu lucky loserul Danilo Petrovic din Serbia. Sezonul din tenisul masculin se află în plină desfășurare, în această săptămână mai având loc turneele de la Koln (Germania) și Sankt Petersburg (Rusia). Până la sfârșitul anului se vor disputa turnee de top, cum ar fi Mastersul de la Paris (31 octombrie – 8 noiembrie) sau Turneul Campionilor (15 noiembrie – 22 noiembrie).
În sportul mondial apar cazuri de coronavirus pe bandă rulantă, cel mai cunoscut sportiv testat pozitiv cu COVID-19 fiind Cristiano Ronaldo. CR7 se simte bine, este asimptomatic, a intrat în izolare și nu va juca miercuri în meciul Portugalia – Suedia din cadrul Ligii Naţiunilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER