Mirel Rădoi a fost aproape de o criză de nervi în cadrul conferinței de presă susținută după eșecul cu Austria, 0-1, din Liga Națiunilor. Întrebat despre desele schimbări de strategie, selecționerul a izbucnit: „Vi s-a părut că n-am sânge în instalație?”
România a pierdut și al treilea meci din luna octombrie, iar începutul plin de speranțe al lui Mirel Rădoi pe banca naționalei s-a transformat într-un adevărat coșmar.
Chiar și selecționerul ia în calcul despărțirea de națională dacă luna noiembrie nu va aduce schimbarea așteptată.
Mirel Rădoi a schimbat de la meci la meci strategia naționalei, în încercarea de a găsi cea mai bună formulă, în contextul lipsei de valoare din fotbalul românesc.
Meciul cu Austria a fost și primul în care Rădoi a renunțat la toți tinerii alături de care a ajuns până în semifinalele Campionatului Eurpean 2019.
Unul dintre reporteri l-a întrebat după meci despre utilizarea jucătorilor tineri, dar și despre interesul pentru Gabi Tamaș, care a ratat convocarea din cauza accidentării:
„Nu am avea nicio problemă, dar după aceea cereți rezultate. Dacă apar tineri, ziceți că nu sunt valoroși. Deci în momentul de față nu trebuie să chemăm jucătorii care sunt în cea mai bună formă?
Ați văzut că nu am chemat jucători tineri? Ați văzut și celelalte partide? Și cea cu Irlanda de Nord? Bun.
Vi s-a părut dumneavoastră că eu, ca jucător și ca antrenor, nu am sânge în instalație? Și s-a terminat sângele după un an și jumătate, nu? Mulțumesc”, a izbucnit Mirel Rădoi, care și-a păstrat cu greutate calmul.
Austria a câștigat prin golul marcat de Schopf, care a dat lovitura în minutul 75 (VIDEO AICI).
Echipa României: 12. Tătărușanu – 5. Bălașa, 15. Burcă, 3. Toșca, 11. Bancu – 10. Maxim, 18. Marin, 23. Stanciu – 17. Deac, 7. Alibec, 20. Mitriță.
Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 1. Niță, 16. Lazar – 2. Crețu, 6. Manea, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 13. Keșeru, 14. Hagi, 19. Iancu, 22. Camora
Austria 12. Pervan – 21. Lainer, 3. Dragovic, 4. Hinteregger, 8. Alaba – 18. Schopf, 6. Ilsanker, 14. Bumgartlinger-cpt., 19. Baumgartner – 11. Gregoritsch, 23. X. Schlager.
Selecționer: Franco Foda
Rezerve: 1. Lindner, 13. Siebenhandl – 2. Schaub, 5. Posch, 7. Grbic, 9. Kalajdzic, 10. Grillitsch, 15. Ranftl, 16. Trimmel, 17. Holzhauser, 20. Onisiwo, 22. Monschein
Programul grupei României din Liga Națiunilor 15 noiembrie, ora 21:45: România – Norvegia 15 noiembrie, ora 21:45: Austria – Irlanda de Nord 18 noiembrie, ora 21:45: Irlanda de Nord – România 18 noiembrie, ora 21:45: Austria – Norvegia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER