Gică Hagi este convins că Ianis Hagi a făcut alegerea perfectă prin transferul în Scoția, la Rangers! Patronul Viitorului a dezvăluit ce i-a transmis lui Ianis după ce fostul jucător al Viitorului a ajuns să fie pregătit de legendarul Steven Gerrard.
După umilința cu Norvegia, scor 0-4, din Liga Națiunilor, Ianis Hagi a fost criticat pentru prestația „ștearsă” pe care a avut-o și a fost taxat chiar și de selecționerul Mirel Rădoi pentru declarațiile făcute după meci. Ianis trebuie să-și revină repede, pentru că Rangers va juca sâmbătă marele derby din Scoția cu Celtic. Partida este programată de la ora 14:30 (ora României).
„La început i-am zis că Dumnezeu i-a pus mâna în cap că s-a dus acolo. Este cea mai bună alegere pentru el din toate punctele de vedere”, a spus Gică Hagi, pentru Antena Sport.
Înaintea partidei cu Austria, Ianis Hagi a fost comparat de tatăl său chiar cu legendarul Zinedine Zidane: „Spre deosebire de mine, Ianis poate juca la fel de bine cu ambele picioare, este mai slab și mai înalt decât mine. Stilul său de joc tinde să fie asemănător cu al lui Zinedine Zidane mai degrabă decât cu al lui Gheorghe Hagi. Pot trăi cu asta”, a spus Gheorghe Hagi, pentru publicația austriacă Der Standard.
După ce n-a convins la naționala României, Ianis Hagi se pregătește de primul derby Celtic – Rangers, iar presa din Scoția este convinsă că fotbalistul va face o figură frumoasă, pentru că nu va avea presiunea suporterilor echipei gazdă.
„E pregătit pentru a simți gustul primului său Old Firm. Va reuși să-și stăpânească emoțiile pentru nu vor fi suporteri pe stadion. Ianis Hagi deține acea atingere de balon magică pentru a tranșa meciul în treimea adversă”, notează publicația Glasgow Times.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER