Dinamo are cinci puncte după 7 etape, iar înfrângerea din partida cu CS Universitatea Craiova a adus tensiuni în tabăra din „Ștefan cel Mare”. Fanii le-au cerut șefilor să-l dea afară pe Cosmin Contra și chiar fostul selecționer a recunoscut că se poate ajunge la divorț. Pablo Cortacero nici nu vrea să audă așa ceva. A acordat un interviu în care a spus că îl susține pe actualul antrenor al echipei.
Dinamo a obținut doar 5 puncte în șapte etape, deși a adus jucători și antrenori pe bani mulți. Fanii au luat foc după ce „câinii” au pierdut și partida cu CS Universitatea Craiova. Au invadat rețele de socializare cu mesaje prin care au cerut să fie adus un antrenor spaniol în locul lui Cosmin Contra. Noul acționar principal nici nu vrea să audă de așa ceva și a identificat de unde vin problemele echipei.
„Eu am încredere totală în Contra, dar evident că rezultatele trebuie să vorbească. Ceea ce știu este că se muncește foarte bine la echipă și că atât el cât și directorul sportiv și tot staff-ul tehnic și-au făcut treaba.
Tot ce s-a întâmplat vine și pe fondul unei săptămâni în care s-au scris multe minciuni în presă despre bani și poate că și asta i-a făcut pe jucători să fie destabilizați. Dar să fie clar, noi suntem serioși din toate punctele de vedere și asigurăm toate condițiile ca Dinamo să fie sus, acolo unde-i este locul”, a declarat Pablo Cortacero pentru doardinamo.ro
Noul conducător al trupei din „Ștefan cel Mare” a transmis un mesaj și pentru fani. Le cere răbdare și este convins că echipa își va reveni, cu Cosmin Contra pe bancă.
„Mesajul meu pentru suporteri este următorul: Răbdare, răbdare, răbdare. Nu putem ca după fiecare înfrângere să cerem demisia lui Contra, mai sunt multe puncte puse în joc și sunt sigur că ne vom îndeplini obiectivul”, a mai spus Cortacero.
„Dacă nu începem să câștigăm, presiunea va fi din ce în ce mai mare și va fi o problemă. Nu știu dacă există răbdare din partea conducerii. Sunt riscurile meseriei și o știu foarte bine. Dacă nu vom câștiga foarte repede, există posibilitatea ca noua conducere să se gândească la o schimbare. Când nu sunt rezultate, antrenorul cade primul”, a declarat Cosmin Contra la finalul partidei Dinamo – CS Universitatea Craiova 0-1.
Dinamo se află în acest moment mai aproape de retrogradare decât de locurile de locurile de play-off. Trupa din Ștefan cel Mare ocupă poziția a 14-a, după trei înfrângeri consecutive. Cinci puncte o despart de treapta a șasea a clasamentului.
„Ce se întâmplă dacă Dinamo nu se califică în play-off?
Nici nu vreau să vorbesc despre asta. Dinamo trebuie să fie în play-off. Echipa asta este construită ca să fie în play-off! Avem un lot foarte bun și eu sunt convins că vor veni rezultatele bune într-un timp cât mai scurt.
Contra e antrenorul echipei și atât el, cât toți cei care se ocupă de partea sportivă știu că trebuie să îmbunătățească niște aspecte și o vor face. Dar și jucătorii trebuie să dea mai mult pe teren”, a mai afirmat Cortacero.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER