Dinamo București își menține procentajul de sută la sută în Liga Zimbrilor și după etapa a 10-a, după victoria cu 32-24 în derby-ul cu CSM București.
Al treilea turneu din Liga Zimbrilor programat de Federația Română de Handbal la Sf. Gheorghe a avut doar acum doar o etapă „pe agendă”. Mai multe runde nu au fost programate pentru că Dinamo este acum între două partide în European Handball League.
S-au disputat însă doar șase meciuri din cele opt ale rundei a 10-a, pentru că Poli Timișoara și CSM Făgăraș nu s-au prezentat. Astfel, partidele celor două formații cu HC Dobrogea Sud Constanța, respectiv Minaur Baia Mare au fost decise la „masa vedere”.
Exceptând partida Potaissa Turda – CSM Botoșani, unde raportul de forțe între cele două echipe era destul de mare, toate celelalte cinci jocuri se anunțau destul de interesante.
Cel mai așteptat meci al zilei a fost fără doar și poate cel dintre Dinamo București și CSM București. După înfrângerea cu Sporting, gruparea din Ștefan cel Mare a avut o reacție foarte bună și a dominat meciul cap-coadă. Practic, derby-ul bucureștean a fost fără istoric, în ciuda faptului că Dinamo a avut pe foaia de joc un singur portar, pe Makrem Missaoui.
Tunisianul a intrat însă foarte bine în meci și s-a achitat bine de sarcini pe tot parcursul întâlnirii. Echipa condusă de pe margine de Sebastian Bota s-a desprins la 5-1 în minutul 8, rezultat de la care „tigrii” nu au mai putut reveni. Ante Kuduz a jucat ca în zilele bune în atac, iar Dinamo a intrat la cabine cu 19-12. În partea secundă, ultimii campioni ai României au jonglat cu o diferență de 7-9 goluri, la final tabela indicând 32-24. Kuduz – 9 goluri, Ghionea – 7 g și Bizău – 6 g au fost principalii marcatori ai echipei Dinamo. Brazilianul Nantes Campos a înscris de 12 ori pentru CSM, dar nu a fost suficient pentru ca trupa lui Eliodor Voica să obțină puncte.
Tot azi, în etapa a 10-a, s-au mai înregistrat rezultatele: Potaissa Turda – CSM Botoșani 40-28, CSU Suceava – CSM Reșița 21-20, CSM Vaslui – CSM Bacău 29-27, CSM Focșani – CS HC Buzău 23-19, Steaua – Dunărea Călărași 24-23.
Fără a lua în calcul jocurile decise la „masa verde”, clasamentul arată astfel: Dinamo – 24p, 2. Potaissa – 21p, 3. Constanța – 21, 4. CSM București – 21p. Dinamo și Constanța au punctele obținute din opt jocuri, iar Potaissa, din nouă jocuri.
Foto: Bogdan Bălaș/Sport Pictures
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER