Cel mai vechi stadion din Craiova, „Tineretului”, ar putea fi preluat în 2021 de Ministerul Tineretului şi Sportului, după cum a anunţat ministrul Ionuţ Stroe, aflat într-o vizită la Craiova, oraşul său natal.
De 17 ani, arena construită la începutul secolului 20 se află în subordinea Consiliului Județean Dolj, dar a rămas într-o stare avansată de degradare, deoarece autoritățile nu au investit până acum în reabilitarea lui.
„Dacă ne uităm în hotărârea de Guvern, sunt în stare să fac un pariu public că acolo motivul invocat de CJ a fost cel al modernizării, reabilitării și oferirii acestui obiectiv sportului craiovean. Cer Consiliului Județean Dolj, și nu e prima oară, am mai făcut odată acest lucru – să pornească un amplu proces de modernizare și de dare în folosință a acestui stadion. Dacă nu, eu voi fi ministrul care va iniția o HG pentru a-l recupera și pentru a face o investiție adevărată, prin Ministerul Tineretului și sportului, la anul.
(…) Să vedem cum răspund public la lucrul ăsta, ce gânduri au cu el. E inadmisibil ca de atâția ani să zacă în paragină. Auzisem, la un moment dat, și în presă s-a speculat acest lucru, că unii zâmbesc, așa, la un gând imobiliar, în ceea ce privește acest spațiu. Să-și ia gândul de la schimbarea destinației. Este ilegal! Nu ai cum să schimbi destinația unei baze sportive în această țară, decât sub condiția realizării uneia similare, în altă parte.
Cei care au gânduri de mall sau alte lucruri, le spun de pe acum că, cel puțin cât voi fi ministru, nu voi semna niciun document. Vom invoca acea HG prin care CJ a cerut preluarea, pentru a vedea care e stadiul investițiilor. Sunt 17 ani. La anul face majoratul și Stadionul Tineretului e tot în aceeași stare”, a declarat ministrul Ionuţ Stroe.
Ministrul Ionuţ Stroe a menţionat că şi fostul ştrand „Tineretului”, de lângă stadionul cu acelaşi nume, va fi refăcut din temelii de la anul, prin fonduri de la Compania Naţională de Investiţii. „Vom avea un bazin de dimensiuni semi-olimpice, acoperit. La anul, vom realiza aici o investiție care se va ridica la câteva milioane de euro. Nu avem un bazin de mari dimensiuni, acoperit, în Craiova. Probabil va fi unul dintre cele mai moderne din țară, dar suntem condiționați puțin de spațiul pe care îl avem la dispoziție”, a spus Stroe.
Stadionul „Tineretului” a fost cel pe care a jucat Universitatea Craiova din 1948, de la înfiinţare, sub toate denumirile sale: UNSR Craiova, CSU Craiova, Ştiinţa Craiova şi Universitatea Craiova. Promovarea în premieră În primul eşalon, în 1964, a fost realizată pe arena de lângă „Ciupercă”, tot acolo jucând alb-albaştrii şi primele sezoane în Divizia A, până în 1967, când au trecut pe „Central”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER