Jucătorii lui Dinamo au profitat din plin de amânarea meciului cu Dinamo. Fotbaliștii străini și-au spus că este un bun prilej să vadă capitala noastră. Au luat la pas Bucureștiul, iar pozele pe care le-au făcut au ajuns pe rețele sociale.
Jucătorii străini aduși la Dinamo de investitorii spanioli încearcă să se adapteze cât mai repede în România și să afle cât mai multe despre țara noastră. Dacă săptămâna trecută, fotbaliștii iberici au fost la Sinaia și la Brad, în acest final de săptămână, profitând de faptul că partida cu Astra a fost amânată, au încercat să descopere Bucureștiul.
„Ştiu puţine cuvinte în limba română, dar mă voi înscrie la cursuri pentru a învăţa limba mai bine. Familia iubitei mele vorbeşte româna. Denisa este moldoveancă, dar familia ei trăieşte aici în România. Toţi vorbesc limba română, aşa că e un avantaj pentru mine când mă duc la ei”, spunea Aleix Garcia, fotbalistul trecut pe la Manchester City.
Borja Valle a vizitat zona Controceni, scriu cei de la gsp, în timp ce Rene Roman s-a dus în Cișmigiu. După ce au plecat din parc s-au fotografiat având pe fundal „Casa Poporului”. Diego Fabbrini a preferat să stea acasă și s-a lăsat pictat, de Halloween, de fiica sa.
Dinamo se află în acest moment pe locul 15. Echipa lui Cosmin Contra are doar cinci puncte după 8 etape, deși are în lot jucători care sunt plătiți mult peste media din Liga 1. Mirel Rădoi a cerut răbdare pentru fotbaliștii transferați, în mare grabă, de echipa din „Ștefan cel Mare”.
„Pentru mine campionatul României e atipic, iar eu am simţit-o în urmă cu cinci ani, când am crezut că diferenţa între primele patru, cinci echipe şi restul e mare, asta vedeam la televizor. Când am văzut pe propria piele că lucrurile nu stau aşa, mi-am dat seama că e greu pentru străini să se adapteze.
După, am avut o discuţie cu Kharja, în care la fel mi-a spus: «Când mi-ai trimis zece meciuri din campionat, mi-am dat seama că o să fie mai uşor. Când am venit să joc, mi-am dat seama că în Liga 1 nu e aşa uşor»”, a declarat selecționerul la Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER