FC Barcelona este gata să plătească, în ianuarie, 8 milioane de euro pentru apărătorul spaniol Eric Garcia, de la Manchester City.
Catalanii sunt convinși că dacă cei de la City nu vor reuși să-l convingă să continue pe Eric Garcia, atunci fundașul central se va transfera gratis pe Camp Nou în vara viitoare.
Bossul catalanilor, Ronald Koeman, insistă pentru aducerea fundașului de 19 ani, care rămâne fără contract pe Etihad vara viitoare, când se redeschide perioada de transferuri.
După ce a făcut o ofertă de 10 milioane de euro pentru jucător în vară, Barcelona se așteaptă să ofere doar 8 milioane de euro pentru Eric Garcia, în fereastra de transfer din ianuarie.
Managerul lui City, Pep Guardiola, a declarat că el și cei din club încă spere să îl păstreze pe Garcia și vor să îl convingă să semneze un nou contract. Guardiola îl prețuiește foarte mult și a continuat să îl folosească constant, în ciuda disputei care durează de mult timp, cu privire la contractul cu City.
Cei de la Barcelona cred că dacă nu reușesc să îl cumpere pe Garcia în ianuarie, atunci îl vor semna ca jucător liber de contract la vară. Catalanii speră că amenințarea plecării gratis de pe Etihad îi va convinge pe englezi să accepte oferta de 8 milioane de euro pentru iberic, asemănat de antrenorii din anturajul extratereștrilor cu Gerard Pique.
Garcia a continuat să joace aproape în fiecare meci pentru City în acest sezon. Dar fostul antrenor al Barcelonei, al cărui contract se termină și el în vara viitoare, s-a hotărât asupra perechii Ruben Dias-Aymeric Laporte pentru centrul apărării lui City.
Cei doi, pentru care s-au plătit sume considerabile de bani, încep să dezvolte un parteneriat solid, cu baza în internaționalul portughez Dias, care a impresionat încă din momentul sosirii lui de la Benfica. Cu toate acestea, Guardiola insistă că City are nevoie în continuare de Eric Garcia:
„Amândoi au jucat foarte bine în meciul cu Sheffield. Ne-am chinuit foarte mult anul trecut pentru că nu am avut doi fundași centrali care să ne dea acea consistență. A trebuit să facem multe rotații. Avem nevoie de toată lumea, este imposibil să îi jucăm pe amândoi meci de meci”.
În altă ordine de idei, numele lui Pep Guardiola a fost pomenit de mai mulți candidați la alegerile pentru șefia Barcelonei, însă managerul lui City declară că este fericit în al cincilea său sezon la Manchester și nu are de gând să se întoarcă pe Camp Nou.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER