Jurnalistul Mihai Mironică a dezvăluit, în cadrul unui dialog cu fostul fotbalist al Stelei, Robert Niță, o întâmplare halucinantă trăită cu Gigi Becali (62 de ani), finanțatorul lui FCSB.
Recent, Gigi Becali a ales să nu mai apară în spațiul public.
În prezent, FCSB, echipa patronată de Gigi Becali, se află pe locul 2 din Liga 1, cu 21 de puncte obținute, la trei lungimi distanță de liderul CS U Craiova.
Jurnalistul Mihai Mironică susține că, în urmă cu 20 de ani, a fost sunat de Gigi Becali, care i-a adresat mai multe expresii jignitoare. Ba mai mult, finanțatorul lui FCSB l-a și amenințat pe jurnalist.
„M-a sunat la un moment dat Becali, în urmă cu 20 de ani. Nu și-a repetat înjurăturile. Acum, nu cred că vrea să-și mai aducă aminte de acele momente, văd că a dispărut și din spațiul public.
A fost prima noastră conversație, a durat cam o oră. După, nu m-a mai sunat vreo 18 ani. Mi-a mai spus că un nepot de-ai lui mă va duce la Băneasa, în pădure, și vom deveni rude. Acum nu se mai întâmplă astfel de lucruri”, a povestit Mihai Mironică, într-un dialog cu fostul fotbalist al Stelei, Robert Niță.
Mihai Mironică a povestit și despre faptul că un club din România a cerut ca acesta să nu comenteze un anumit meci.
„Au fost amenințări cu tribunalul la șefi de la noi, legate de statutul meu la locul de muncă, de interzicerea mea. Apogeul a fost când un club important din România a cerut detaliu în contract ca eu să nu comentez acea partidă, pentru că de-a lungul timpului am fost critic cu acel club.
Nu s-a mai întâmplat așa ceva în România. Postul nu a acceptat, iar televiziunea nu a transmis acel meci, care era unul extrem de important”, a mai spus Mihai Mironică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER