Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu, spune că Ştefan Baiaram poate fi „într-un an-doi” un produs de export important al formaţiei din Bănie, călcând astfel de urmele lui Valentin Mihăilă, transferat la Parma pentru 8,5 milioane de euro.
Cârţu spune totuşi că e greu pentru Baiaram să joace acum meci de meci câte 90 de minute, aşa cum s-a întâmplat în ultimele jocuri, şi că trebuie ca atacantul de 17 ani să-şi îmbunătăţească jocul cu piciorul stâng şi lovitura de cap.
„Ştefan Baiaram are un progres, îl remarcăm toţi, dar e mult pentru el să joace meci de meci 90 de minute, la 17 ani. Baiaram este un jucător cu mare calitate şi toată lumea e interesată să progreseze, să fie un al doilea Mihăilă, într-un an-doi. Are calităţi mai greu găsite în România, are viteză, tehnică, dar mai are multe de pus la punct, mai ales piciorul stâng, dar şi lovitura cu capul. A avut acum ocazie cu poarta goală cu Clinceni, a mai avut şi cu CFR, ambele cu capul. Trebuie să lucreze şi singur, la individualizare, are mare potenţial”, a declarat Sorin Cârţu, la Oltenia TV.
Sorin Cârţu spune că absenţa golgheterului Elvir Koljic se resimte în jocul echipei, Universitatea marcând numai 2 goluri în ultimele 3 meciuri, în care bosniacul a lipsit. Totodată, preşedintele Craiovei consideră că noii-veniţi Ofosu şi Mamut, care ar trebui să suplinească absenţa lui Koljic, au un dezavantaj şi pentru că n-au avut timp de integrare.
„Acuzăm lipsa lui Koljic, apărea şi ca marcator şi crea şi pentru ceilalţi coechipieri şi era o sperietoare pentru adversari, le crea stres, disconfort, ţinea doi fundaşi lângă el, avea o altă colaborare cu coechipierii, automatismele. Koljic a plecat în Bosnia, face recuperarea acolo, nu fusese acasă de 7 luni, la Banja Luka e un centru de recuperare bun. Va reveni în ianuarie, dar nu trebuie forţat, fiindcă nu-ţi trebuie recidive, osul trebuie sudat, trebuie să ai încredere când pui piciorul.
Una e să fii apt de antrenament, alta e să fii pregătit de competiţii. Altceva e cu Mamut, e nou, greşelile dor mai mult pe un meci oficial, au un dezavantaj şi el şi Ofosu. Cartea de vizită a unui atacant este golul. Ofosu caută mereu combinaţia, dar are nevoie de timp pentru a fi înţeles. Se înţelege bine cu Bancu, dar cu Bancu e uşor să te înţelegi”, a declarat Sorin Cârţu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER