La mijlocul lunii, echipa națională masculină de baschet a României se va reuni la București, pentru a pleca ulterior în ”bula” de la Valencia, pentru meciurile din calificările la Eurobasket 2022. Cel puțin un jucător convocat de Tudor Costescu nu va putea ajunge, mai mult ca sigur, de la începutul pregătirilor. Alexandru Olah a fost depistat luni, 2 noiembrie, cu coronavirus.
Situația e puțin paradoxală, deoarece Alexandru Olah joacă la SCM Timișoara, unde a fost un veritabil focar de coronavirus. În octombrie, toată echipa a fost depistată pozitiv, cu excepția celor doi jucători de națională, Olah și Mirel Dragoste. Ei bine, luni, 2 noiembrie, la testarea obligatorie cu o săptămână înainte de intrarea în ”bula” pentru turneul de Cupa României de la Sibiu, pivotul timișorean a fost depistat pozitiv. Clubul l-a retestat și marți, pentru siguranță, iar al doilea test a confirmat că Olah are noul virus.
Așadar, de luni, 2 noiembrie, Olah este izolat acasă, deoarece este și el, cum au fost colegii săi, asimptomatic.
Ca sportiv profesionist, Olah are dreptul la retestare acasă, cu ambulanța, la 7 zile de la infectare. Asta se va petrece luni, 9 noiembrie. Dacă va ieși negativ, va putea ieși din izolare. Altfel, va trebui să finalizeze cele 14 zile.
În 13 noiembrie este, teoretic, reunirea lotului naționalei, la București. Olah termină cele 14 zile de izolare în 15 noiembrie. Oricum ar fi, el va rata turneul de Cupă, programat la Sibiu din 10 până în 13 noiembrie, cu intrare în bulă cu o zi înainte.
Naționala Vulturilor va juca la Valencia, în sistem ”bulă”, adică cu echipa închisă în hotel, fără dreptul de a ieși, de exemplu, până la un magazin, cu Polonia, în 28 noiembrie, și cu Spania, în 30.
Plecarea echipei spre Spania va fi în 23 noiembrie.
Lista inițială de convocări îi cuprinde pe: Lucas Tohătan, Tudor Gheorghe, Kristopher Richard, Mirel Dragoste, Nandor Kuti, Tudor Fometescu, Marcu Badiu, Dragoș Diculescu, Mihai Măciucă, Bogdan Nicolescu, Bogdan Popa, Ionuț Berceanu, Emanuel Cățe, Alexandru Olah, Rareș Uță.
Situație dramatică în baschetul românesc! Liga Națională a fost amânată: „Focare COVID la majoritatea echipelor”
Coronavirusul a decimat echipa de baschet a Timișoarei! 11 cazuri dintr-un foc. ”Activitățile secției au fost sistate, iar toți au intrat în izolare.” FR Baschet a suspendat turneul Cupei României
Marijuana, permisă la meciurile din NBA? Se negociază un acord între baschetbaliști și liga americană
Los Angeles Lakers a luat titlul în NBA pentru a 17-a oară! LeBron James, cel mai bun om al finalei de la Orlando + Omagiu pentru Kobe Bryant
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER