Ilie Dumitrescu și Gabi Balint, doi foști mari internaționali români, au fost întrebați, de un fan, la ce echipă s-ar regăsi, dacă ar da timpul înapoi. Răspunsurile foștilor fotbaliști au fost inedite.
Ilie Dumitrescu s-a retras din cariera de fotbalist, în 1999, de la Steaua.
De cealaltă parte, Gabi Balint a pus „ghetele în cui”, în 1992, după trei ani petrecuți, în Spania, la Burgos.
Foștii fotbaliști au fost întrebați, în cadrul emisiunii Fotbal European, de la Digi Sport, la ce echipe ar fi vrut să evolueze, dacă ar putea da timpul înapoi. Fără să stea prea mult pe gânduri, Ilie Dumitrescu a spus că s-ar fi regăsit la Tottenham Spurs, în timp ce Gabi Balint la Santos, pentru a-l putea întâlni pe legendarul Pele.
Ilie Dumitrescu: „Eu, cu Kane și cu Son, în față, la Spurs”.
Gabi Balint: „Cine nu și-ar fi dorit la Barcelona sau Real? Mai ales că am jucat în Spania și mi-a plăcut foarte mult. Aș fi jucat cu Messi acolo, la Barca. Păi eu, împotriva Barcelonei, am marcat 3 goluri în Spania. Iar dacă ar fi fost să aleg o echipă din lume, ar fi fost Santos! Pentru că acolo a fost Pele. Așa mă întâlneam și eu cu el”.
Ilie Dumitrescu a devenit fanul celor de la CSA Steaua, deși, în trecut, acesta a declarat că FCSB este continuatoarea echipei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986. Marius Lăcătuș a vorbit, în cadrul emisiunii ProSport Live, despre decizia neașteptată luată de Ilie Dumitrescu.
„Știți cum e, fiecare este liber să aleagă. Probabil pe Ilie l-or fi deranjat anumite lucruri care s-au întâmplat la FCSB, în această perioadă, și poate că aceste lucruri l-au făcut să se atașeze un pic mai mult de echipa clubului, de Steaua”, a declarat Marius Lăcătuș, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER