Giovanni Becali a prefațat meciul dintre AS Roma și CFR Cluj și a dat de înțeles că echipa lui Dan Petrescu poate face o figură frumoasă în Italia, iar antrenorul ardelenilor nu ar trebui să se mai plângă.
Meciul dintre CFR Cluj și AS Roma se va disputa joi, 5 noiembrie, de la ora 19:55, în cadrul etapei a treia din grupele Europa League. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Înaintea acestei întâlniri, Dan Petrescu s-a plâns de „subțirimea” lotului și a transmis din nou conducerii că îi aducă jucători.
Totuși, Giovanni Becali îi transmite să nu se mai „alinte” și să aibă încredere în cupulul de fundași centrali Cristi Manea – Denis Ciobotariu, care pot aduce la un moment dat sume importante în conturile clubului CFR Cluj. Această remarcă vine în contextul în care fundașii Vinicius și Burcă sunt indisponibili pentru partida de la Roma, primul fiind accidentat, iar celălalt infectat cu COVID-19.
„E posibilă o minune, așa cum ar fi putut fi și la Barcelona – Dinamo Kiev. Roma joacă cu echipa a doua, nu joacă cu prima echipă. Dacă pleci un punct de la Roma, Manea și Ciobotariu să joace bine, să îi urmărească cineva… Și dacă ia bătaie, măcar ia bătaie cu doi crai tineri, care se pot afirma și pot avea drum liber pe piața de transferuri. D-asta au venit la CFR, când lipsesc ceilalți titulari de drept să joace și astăzi au aceasă posibilitate.
Să plângem, suntem profesori. Hai să și râdem puțin înainte de meci, pentru că jucăm la Roma. Pierdem și asta e. La Foggia toată ziua plângea că îi duceam eu senvișuri, că nu vedea iarbă verde, că se antrena toată ziua, mai târziu la Chelsea la fel. Asta este! Trebuie să aibă scuze. Se plânge de când îl știu eu! Până acum i-a ieșit bine, a fost jucător mare, a câștigat bani mulți, acum este antrenor mare, câștigă bani mulți.
Nu e niciun scandal, e o criză pe care a provocat-o și coronavirusul, a fost provocată și înainte de meciul cu Craiova. Tot la fel ziceau, că sunt bolnavi, s-au dus la Craiova și au câștigat campionatul. Dan Petrescu joacă rolul lui”, a spus Giovanni Becali, la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER