Cristiano Bergodi a anunțat că o să plece de la gruparea din Bănie la finalul meciului pierdut de CS U Craiova în fața lui Chindia Târgoviște, iar Emil Săndoi a dezvăluit că ar fi dispus să revină la gruparea deținută de Mihai Rotaru.
Anunțul lui Cristiano Bergodi a venit după ce CS U Craiova a bifat a doua înfrângere consecutivă pe teren propriu în sezonul 2020 – 2021, iar Sorin Cârțu, președintele echipei din Bănie, a dezvăluit că o să înceapă să caute un înlocuitor pentru italian.
Întrebat la finalul meciului câștigat în fața lui CS U Craiova dacă ar putea reveni pe banca tehnică a oltenilor, Emil Săndoi a lăsat să se înțeleagă că e dispus să negocieze dacă oficialii din Bănie o să își arate interesul.
„În fotbal e posibil orice. Dacă ar fi dorinţa… Nu ar fi numai a mea. Orice jucător de aici îşi doreşte să fie în cadrul clubului”, a declarat Emil Sădoi, antrenorul celor de la Chindia Târgoviște, după victoria cu CS U Craiova.
Emil Săndoi (55 de ani) a mai antrenat-o pe CS Universitatea Craopva în perioada septembrie 2014 – ianuarie 2016, atunci când a bifat 56 de meciuri pe banca tehnică a oltenilor. Cu el pe bancă, formația din Bănie a înregistrat 23 de victorii, 15 remize și 18 înfrângeri și a avut un golaveraj de 78:63.
Universitatea Craiova se află pe locul 1 în clasamentul din Liga 1, cu 24 de puncte, după ce a câștigat opt meciuri și a fost învinsă de două ori, dar oltenii lui Mihai Rotaru pot fi egalați de FCSB după partida pe care fosta vicecampioană a României o va juca împotriva lui FC Botoșani, azi, ora 21.45, în etapa a 10-a din Liga 1.
După pauza competițională datorată meciurilor echipei naționale a României, CS U Craiova o să se deplaseze la Botoșani pentru partida din etapa a 11-a.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER