Adrian Mutu și Nicolae Dică, amintiri din meciurile României cu Belarus: „Le-am dat cinci în trei meciuri! Am fost cam nașul lor”

Adrian Mutu și Nicolae Dică, amintiri din meciurile României cu Belarus: „Le-am dat cinci în trei meciuri! Am fost cam nașul lor”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mutu și Nicolae Dică au marcat împotriva Belarusului și știu ce îi așteaptă pe tricolori peste două zile, în meciul amical de la Ploiești.

Adversara României a disputat primul meci din istorie în 1992, țara obținându-și independența după dizolvarea URSS, în 1991.

Prima “dublă” s-a consemnat în preliminariile EURO 2008 și a fost 3-1 pentru tricolori în ambele partide. Iar patru din cele șase goluri ale noastre au fost marcate de Nicolae Dică (1 gol) și Adrian Mutu (3 goluri). Cei doi antrenori n-au uitat duelurile cu Belarus, mai ales că Mutu, care a fost în 2008 în topul marcatorilor din Serie A, a marcat cinci goluri în duelurile cu această reprezentativă.

Adrian Mutu, înainte de România – Belarus: „Le-am dat cinci în trei meciuri!”

“Golurile la echipa națională sunt foarte importante pentru mine, vi le pot povesti pe toate, așa că îmi amintesc bine cele două meciuri. Am înscris o dată acasă, am deschis scorul, și de două ori în deplasare, iar deschidere de scor și apoi am închis meciul. Am cam fost nașul lor, le-am mai dat două goluri și în 2011, când a fost 2-2 pe Arena Națională! Le-am dat cinci în trei meciuri. Fotbaliști tari la capitolul fizic, am ieșit cam șifonat din duelurile cu ei, multe lovituri încasate, dar am dat totul pentru România și golurile rămân, ele scriu istoria”, și-a adus aminte Adrian Mutu, lăudat și de Sorin Cârțu, la ProSport Live.

„Pare ușor dacă privești scorul identic la București și Minsk, dar a fost o dublă chiar foarte grea! Noi aveam obiectiv clar să ne calificăm la EURO și eram obligați să luăm 6 puncte. Iar Belarus, cu o echipă bună, cu talie, s-a ținut tare. Totuși, era greu să ne oprească! Știu că Hamutovski, care fusese la Steaua, era portar și am vorbit cu el înainte de meci, doar spera să nu primească gol, pentru că știa cât de periculoși suntem, mai ales eu și Adi Mutu, pe atac”, a spus Nicolae Dică, secundul lui Mirel Rădoi la prima reprezentativă.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×