Mihai Stoichiță a dezvăluit din culisele relației pe care Mirel Rădoi o are cu cei din conducerea FRF. Directorul tehnic al naționalei spune că selecționerul nu va fi dat afară și că singurul care poate lua o astfel de decizie este chiar tehnicianul.
România a făcut spectacol cu Belarus în prima repriză, atunci când Bogdan Mitrea a deschis scorul. Partea a doua a fost una mai puțin reușită, iar David Lazar a fost nevoit să apere un penalty pentru a bloca revenirea oaspeților.
Mirel Rădoi a refuzat să vorbească despre eventuala ofertă de la CS U Craiova și a confirmat informația ProSport că singurul obiectiv pe care îl are Rădoi în contract este calificarea la Campionatul Mondial din Qatar.
„În primul rând nu pot să n-am o impresie pozitivă la ce s-a întâmplat. Ne-am descurcat bine după nu știu cât timp la faza de atac.
Belarusul nu este o echipă formidabilă, dar este o echipă care știe să joace fotbal. Dar parcă încep să se vadă niște relații de joc. Mai sunt câteva zile până la meciul cu Norvegia, încă vreo câteva până la meciul cu Irlanda, iar Mirel poate să vadă…
Mă bucur pentru ei, l-am felicitat și pe Mirel. E un fotbal mai plăcut și mai atractiv. Să încercâm să jucăm, să vedem dacă și reușim.
Noi nu am mai dat de mult cinci goluri și am jucat și cu Feroe! Faza grea în fotbal, după mine, este faza de atac. Faza de apărare este joc fără minge, îți trebuie inteligență. Dar faza de atac este mult mai grea.
Trebuie să faci o analiză, dar nu va fi o analiză pentru a-l schimba. Trebuie să vedem ce trebuie să îmbunătățim, ce putem face. Mirel este un tip care suferă mult, mai ales după trei meciuri consecutive.
Eu nu am văzut atâta suferință ca la Mirel, după meciul cu Danemarca, de la tineret. I-am și zis: Mirele, tu vrei să mori de tânăr?!
Din punctul de vedere al Federației, nu se poate pune problema. Singurul care poate pleca este Mirel Rădoi, îmi asum ceea ce spun. Ce pretenții poate să aibă Federația decât calificarea la Campionatul Mondial?! Credeți că Mirel nu are ca obiectiv calificarea la CM?
După meciul cu Islanda, l-am văzut pe Mirel că suferă enorm de mult, pentru că nu a ieșit cum și-a propus. Eu l-am văzut și în seara asta. Cred că avea și acum puțină supărare, chiar dacă zâmbea.
Barajul cu Islanda ar fi trebuit să fie primul meci al lui Mirel la națională. El nu a avut ca obiectiv calificarea la Euro.
Mirel Rădoi are timp să meargă la un club, dar după ce își termină munca la națională”, a declarat Mihai Stoichiță la Digi Sport.
Mirel Rădoi a fost extrem de nervos la conferința de presă care a urmat amicalului cu Belarus.
„Vreți să vin în fața voastră și voi să trageți? Nu am înțeles? Sub presiune? Sub presiunea cui? E un sport, nu e o dramă! Dramă este acest virus, copiii care nu au ce își face temele!
Nu putem să fim puțin pozitivi? Dacă nu încercăm să construim ceva, cu ajutorul vostru, e greu să facem ceva de la meci la meci. Se poate construi, dar va fi foarte greu.
Jucătorii nu au cum să fie afectați! Trebuie să nu fi om, să nu simți! Nu ai cum să depășești! E greu pentru oricine. Apare un schimb de generații, iar cei tineri nu au nevoie de lucruri negative.
Sunt și aspecte pozitive, dar văd că sunt neglijate. Văd că în România se uita 70 la sută la stirile negative și doar 30 la sută la cele pozitive.
Dar eu nu vă înțeleg! De ce aveți așteptări așa de mari, dacă noi suntem așa de slabi!”, a declarat Mirel Rădoi
ECHIPELE DE START
România: Lazar – Nedelcearu, Mitrea, Toșca – Mogoș, Marin, Nistor, C. Ganea – Man, Pușcaș, Tănase Rezerve: Bălgrădean, Tătărușanu, V. Crețu, I. Cristea, Alibec, Al. Maxim, Al. Albu, Țîru, Bicfalvi, C. Manea, Camora, Al. Băluță Selecționer: Mirel Rădoi
Belarus: Chichkan – Polyakov, Naumov, Bordachev, Pechenin – Ebong, Maevkiy, Khachaturyan, Bakhar – Kendysh, Laptev Rezerve: Khatkevich, R.Begunov, V. Klimovich, Pavlovets, Sachivko, Skavysh, Stasevich, Yablonski, Yuzepchukh Selecționer: Mihail Marhel
Programul naționalei României, în noiembrie 2020
15 noiembrie: România – Norvegia (Liga Națiunilor) – 21:45, “Arena Națională” București 18 noiembrie: Irlanda de Nord – România (Liga Națiunilor) – 21:45, Windsor Park Belfast.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER