Oana Manea n-a stat departe de handbal după ce s-a retras din cariera de jucătoare! Fosta mare handbalistă se ocupă acum de Academia lui Dinamo, acolo unde speră să găsească jucători de națională.
Invitată la ProSport Live, Oana Manea a mărturisit cum e să lucreze cu puștii de la Dinamo, care mai vor să joace și leapșa din când în când.
Managerul proiectului este căpitanul lui Dinamo și unul dintre cei mai buni handbaliști din România, Dan Savenco.
În luna aprilie, Oana Manea a dezvăluit la ProSport Live că putea să ajungă chiar fotbalistă, însă a făcut în cele din urmă alegerea corectă, iar acum tot handbalul este marea ei pasiune.
Manea a pus însă și o afacere pe picioare: fabrica de gheață are însă de suferit de pe urma pandemiei de coronavirus.
„Îmi bat capul cu cei mici de la Academia Dinamo, pusă pe picioare de Savenco. Facem antrenamente, a fost o provocare pentru mine. E cu totul altceva. M-am gândit că știu handbal, dar e cu totul diferit. Trebuie să-i înveți să alerge, care e stânga sau dreapta. Sunt mici, dar avem și baby handbal. Am răbdare cu ei, toți vorbesc, îmi zic doamna vrem să jucăm leapșa. Am pus pe picioare și o fabrică de gheață, am timp și pentru mine. Mai sunt comenzi, dar foarte rare, pentru că restaurantele sunt închise”, a spus Oana Manea, invitată la ProSport Live pentru a analiza meciul dintre CSM București și Krim.
CSM București a pierdut primul punct în acest sezon pe teren propriu, la capătul unui meci slab, cu multe greșeli în atac, în condițiile în care Alexandrina Barbosa s-a accidentat grav chiar în debutul partidei.
Grubisic, Dedu; Barbosa 1, Neagu, Lazovic 8, Dembele, Martin 7, Klikovac, Smeets, Cvijic 2, Pintea, Perianu 2, Omoregie 1, Bazaliu, Moisă 1, Jipa
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER