Mesaj războinic al selecționerului Bogdan Burcea înainte de Euro 2020: „În momentul în care am simțit miros de sânge, să știți că nu m-am dat la o parte. Vom ajunge acolo unde puțină lume speră” | VIDEO

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Burcea, selecționerul României, a declarat în cadrul emisiunii ProSport LIVE că prima reprezentativă „poate ajunge acolo unde puțină lume speră” la Euro 2020 – handbal feminin, turneu final care va debuta pe 3 decembrie.

România face parte din Grupa D, alături de Norvegia, Germania și Polonia. Primele trei clasate se califică în grupele principale.

Bogdan Burcea a vorbit despre Euro 2020

Prezent în emisiunea ProSport LIVE prin telefon, într-o ediție specială dedicată jocului CSM București – Krim Ljubljana în Liga Campionilor, Bogdan Burcea a acceptat să vorbească și despre turneul final din decembrie, unul de maxim interes în sportul românesc.

bogdan burcea euro 2020
Bogdan Burcea și Robert Licu pun la punct ultimele detalii înainte de Euro 2020 © FOTO:Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

În primul rând, selecționerul așteaptă cu mare interes să vadă unde va juca în cele din urmă Euro 2020, în Norvegia sau Danemarca. În acest moment, România știe că trebuie să ajungă la Trondheim, dar nu este exclus ca Danemarca să preia organizarea întregului turneu final. Așa cum și ProSport a relatat, Norvegia a impus reguli foarte dure în această pandemie de coronavirus, de neacceptat inclusiv de EHF. Dacă o sportivă este depistată pozitiv la testele pentru Covid-19, toată echipa din care face parte este exclusă din competiție. Mai mult, același lucru se va întâmpla și cu adversara împotriva căreia a evoluat în ultimul meci.

Norvegia are niște reguli mai stricte, nu ar fi normal ca o echipă să fie exclusă de la Euro 2020 dacă are un caz de Covid 19. De aceea, sper să preia Danemarca organizarea întregului Campionatul European”, a comentat Bogdan Burcea.

Tot lotul României care merge la Euro, obligat la cinci teste pentru Covid-19 până la plecare

De astăzi, jucătoarele convocate pentru turneul final au intrat într-un regim de testate continuă până la plecarea spre competiție. În total, vor fi efectuate cinci teste, din 3 în 3 zile. „Avem de făcut cinci teste dacă nu mă înșel, azi a fost primul test. Toată lumea, toate fetele convocate am trimis testele medicului, urmând ca rezultatele să fie înmânate EHF. Așteptăm și noi să ne apucăm de treabă, în 22 noiembrie, seara, ne vom întâlni la București. Sper ca fetele să fie sănătoase înainte de toate, după care ne vom pregăti cum putem mai bine pentru turneul final”, a susținut selecționerul.

Bogdan Burcea a fost la rândul lui infectat cu Covid-19, astfel că în aceste zile se află încă în izolare. „Mă simt excepțional. Am avut primele 2-3 zile mai nefaste, cu dureri musculare, articulare, dar în momentul acesta mă simt foarte bine”, a precizat antrenorul, care a făcut apoi și o dezvăluire. Cristina Zamfir a trecut prin clipe de calvar în ultimele zile: „A avut o formă foarte severă a virusului. Și a avut chiar toate simptomele, temperatură, frisoane, migrene, dureri de articulații și dureri musculare, tuse, absolut tot”.

În ceea ce privește grupa, Burcea a declarat: „Este o grupă grea, trebuie să recunoaștem. Spre deosebire de noi, adversarii au avut campionate care s-au desfășurat normal. Au plusuri față de noi, însă noi mizăm pe faptul că avem sportive care au niște turnee finale în picioare. Va fi foarte important să afișăm un joc bun organizat, să avem o echipă disciplinată pe toate fazele jocului. Va fi foarte importantă, per-ansamblu, echipa. Nivelul pe care sportivele vor reuși să-l atingă trebuie să fie aproape de Cristina Neagu, de valoarea ei. De la ea știm la ce să așteptăm, foarte important va fi însă evoluția echipei”.

Cristina Neagu nu se simte în cea mai bună formă după Covid-19 și o entorsă la genunchi. De asemenea, ea a jucat doar vreo 15 minute săptămâna trecută la Ljubljana, în timp ce azi nu a intrat niciun minut în partida retur cu Krim.

Se poate și fără Cristina Neagu? „Practic, vă asigur că o să-i dezamăgesc pe mulți”

bogdan burcea euro 2020
Cristina Neagu a jucat în ultimele aproape 2 luni doar în două jocuri, cu FTC Rail Cargo și Bietigheim, nici în aceastea foarte mult © FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro

Deplasăm echipă la acest European. Sigur, Cristina Neagu este un jucător cheie în agrenajul echipei naționale, însă foarte important va fi evoluția echipei per-total”, a precizat Bogdan Burcea. Se poate și fără Cristina Neagu, în cazul în care căpitanul nu va putea juca? „Practic, vă asigur că o să-i dezamăgesc pe mulți”, a fost răspunsul selecționerului.

Bogdan Burcea a afirmat apoi: „Nu știu dacă e cazul să mă conteste cineva, nu prea am lucruri la care să fiu contestat, fără falsă modestie. Am încredere în echipă, mergem la Euro 2020 să facem rezultat pozitiv”.

Vorbind de obiectivul pentru Euro, antrenorul echipei SCM Craiova a transmis un mesaj cât se poate de puternic: „Încercăm să obținem tot ce se poate mai bun. Nu am dat niciodată pronosticuri, însă în momentul în care am simțit miros de sânge, pe la echipele pe unde am antrenat, să știți că nu m-am dat la o parte. Eu spun că vom ajunge acolo unde puțină lume speră”.

Norvegia este marea favorită la câștigarea titlului, în opinia lui Bogdan Burcea: „Norvegia, fără discuție, este marea favorită. Olanda înțeleg că are probleme, Franța nu trebuie să o excludem din lupta la medalii, dar în ultimul au avut evoiluții oscilante. La noi în grupă mai este o echipă, Germania, de care obligatoriu trebuie să trecem în primul meci. În ultimele turnee finale a dovedit că cel puțin în meciurile de debut joacă foarte bine. Și trebuie să fim foarte foarte atenți, în special la acel meci”.

În finalul dialogului, Bogdan Burcea a ținut să precizeze că toate cele 35 de jucătoare din lotul lărgit sunt foarte importante pentru el. „Chiar dacă sunt jucătoare care se vor afla în lotul de 18 pe care îl vom deplasa, ele trebuie să fie în stand-by, să fie pregătite, pentru că nu știm ce se poate întâmpla, mai ales în această perioadă cu Covid-19”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a surprins pe toți! Și logodnica artistului a început să plângă | VIDEO
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a…
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România:
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România: "E cea mai mare diferenţă" |…
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare lună
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare lună
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață:
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață: "Într-un loc izolat, pensiunea familiei sale". De ce ar fi…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×