Dezastru la Dinamo! Aproape toți jucătorii au depus memorii ca să devină liberi de contract

Dezastru la Dinamo! Aproape toți jucătorii au depus memorii ca să devină liberi de contract
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo se apropie încet, dar sigur, de un veritabil dezastru! Aproape toți jucătorii și-au depus memorii pentru a devenit liberi de contract.

Cosmin Contra este și el pe picior de plecare, iar jucătorii vor să scape cât mai repede din infernul în care se află acum Dinamo. Nu se rezolvă cu un salariu, trebuie urgent investiți 2-3 milioane de euro în club. Nu să aibă jucătorii bani, să aibă Dinamo din ce supraviețui! Este inadmisibil să nu știm ce se va întâmpla mâine”, a tunat căpitanul Ante Puljic.

Prin urmare, atmosfera este una extrem de tensionată înaintea partidei cu Voluntari, de vineri, care ar putea să fie ultima pentru Cosmin Contra pe banca lui Dinamo.

Mai mult de jumătate dintre fotbaliștii lui Dinamo și-au depus memorii

Mai mult de jumătate din lotul roș-albilor și-a depus deja memorii pentru a deveni liberi, după cum susține digisport.ro.

Dinamo, care se pregătește și de meciul cu Viitorul, din 16-imile Cupei României, a mai trecut printr-o perioada grea în 2014, după ce clubul a fost preluat de Ionuț Negoiță. Clubul alb-roșu a trecut printr-un proces de reorganizare, după ce a acumulat datorii de 17 milioane de euro, însă acum se poate ajunge chiar la faliment, aspect de care se tem și suporterii dinamoviști, în special cei implicați în Program DDB.

Ioan Andone, fost antrenor Dinamo: „Insolvenţa cred că va fi groaznică, una a fost cealaltă, în care Negoiţă a băgat echipa în insolvenţă şi a plătit datoriile, alta e acum. Datoriile sunt mult mai mari, din ce am înţeles. Un buget de 500.000 euro pe lună net pentru jucători este enorm! Cred că s-au strâns 7-8 milioane pe care nu ştiu cine va avea curajul să preia Dinamo. E o chestie extrem de dificilă, rezilierea contractelor jucătorilor aduşi, aducerea lor la sume mai mici şi cei care vor să rămână”.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe din Capitală, familia s-a reunit
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de seară, într-un local de fiţe…
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
”Cel mai bun jucător din campionat!”. Așteptat la naționala României, e gata de transferul carierei. Prețul stabilit
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului:
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului: "Aceasta este…
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i s-a schimbat radical
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram cu 20 de lei
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram cu 20 de lei
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de alt autoturism
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de alt autoturism
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
„Throning
„Throning", noua modă toxică în relaţii. Cum îşi aleg partenerii tinerii din Generaţia Z
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se pare normal?!”
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se…
×