Răzvan Marin, mijlocașul român în vârstă de 24 de ani, l-a avut în premieră ca adversar pe Cristiano Ronaldo (35 de ani) în Serie A, în meciul dintre Juventus și Cagliari, scor 2-0, în etapa a opta.
Cristiano Ronaldo a reușit „dubla” în meciul dintre Juventus și Cagliari, în minutele 38, respectiv 42.
Cagliari a marcat în minutul 69, prin Klavan, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid, după ce arbitrul a consultat VAR-ul.
Revenit de la echipa națională a României, Răzvan Marin a fost titular în cadrul acestei întâlniri, însă antrenorul lui Cagliari a decis să îl înlocuiască pe mijlocașul român cu Fabrizio Caligara (20 de ani), în minutul 71.
În urma acestui rezultat, Juventus s-a apropiat, cel puțin pentru moment, la un punct de liderul AC Milan, având 16 puncte după cele opt etape disputate în Serie A. De cealaltă parte, Cagliari rămâne pe locul 11, cu doar 10 puncte.
A fost a opta partidă pentru Răzvan Marin în Serie A, în tricoul lui Cagliari. Fotbalistul român a fost titular în toate aceste meciuri și integralist în două dintre ele.
Echipele din Serie A ne-au obișnuit deja cu protestul împotriva violenței domenstice.
Jucătorii de la Juventus și Cagliari, inclusiv Răzvan Marin, s-au prezentat pe terenul de fotbal cu o pată roșie pictată pe față. Acest semn este reprezentat de motto-ul „Un roșu violenței” și marchează lupta împotriva violenței domestice, campanie organizată de către Serie A şi WeWorld Onlus.
Nu doar fotbaliștii care au avut meci au luat parte la această campanie. Ceilalți s-au fotografiat, de acasă, alături de partenerele lor.
„Un semn clar. Haideți să arătăm violenței un cartonaș roșu”, a fost postarea celor de la Napoli.
View this post on Instagram A post shared by SSC Napoli (@officialsscnapoli)
A post shared by SSC Napoli (@officialsscnapoli)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER