Comandantul Mădălin Sorin Hîncu a vorbit despre situația lui Daniel Oprița la CSA Steaua, iar acesta a lăsat să se înțeleagă că antrenorul e în pericol dacă nu își îndeplinește obiectivul.
Daniel Oprița are drept obiectiv promovarea în Liga 2 la finalul sezonului 2020 – 2021, iar antrenorul i-a transmis lui Mădălin Sorin Hîncu că este știe ce trebuie să facă ca să ducă echipa în eșalonul secund.
Totodată, comandantul Mădălin Sorin Hîncu a transmis că nu a discutat cu nimeni pentru a-i lua locul lui Daniel Oprița, chiar dacă s-a vehiculat că i-au fost propuse diverse nume pentru banca tehnică a grupării din Ghencea.
„Am avut o discuție acum câteva ore cu Daniel Oprița. El a demarat analiza după terminarea acestui tur, discută cu fiecare jucător în parte. Îi prezintă fișa, câte minute a jucat și aportul adus de fiecare în toate aceste meciuri. Îmi va propune o listă cu jucătorii care nu vor mai continua cu steaua și o listă cu jucătorii pe care dorește să îi aducă.
Daniel mi-a spus că este în obiectiv, că știe ce trebuie să facă. E încrezător că își va îndeplini obiectivul. Mi-a adus în atenție că și-ar dori să continue la Steaua. Obiectivul său este să promoveze în Liga 2.
Mie nu mi-au fost propuse nume pentru a-l înlocui. Am ascultat și eu interviul, știu că a spus că se propun nume pentru a-l înlocui, dar el are încredere în conducere și comandantul și-a exprimat, iar cu această ocazie îmi exprim încă o dată încrederea față de antrenorul Daniel Oprița și față de Ștefan Iovan. Au sprijinul meu necondiționat pentru a-și îndeplini obiectivele. Nu aș spune că sunt pe deplin multumit. Sunt foarte multe lucruri de luat în calcul”, a spus comandantul Mădălin Sorin Hîncu, în cadrul emisiunii „Națiunea Stelistă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER