Apar noi informaţii despre modul în care se va desfăşura turneul de la Australian Open, iar Simona Halep şi compania trebuie să se aştepte la condiţii neobişnuite.
Condiţiile în care se va desfăşura primul Grand Slam din noul sezon vor fi extreme! Jucătoarele şi jucătorii de tenis ar putea fi supravegheaţi inclusiv de poliţie în perioada de carantină.
De asemenea, apar noi veşti despre data de începere a turneului de la Australian Open, programat iniţial între 18 şi 31 ianuarie. Competiţia de la „Antipozi” va fi decalată, cel mai probabil, cu una sau două săptămâni.
Brett Phillips, un cunoscut comentator şi announcer australian, spune că, potrivit surselor sale, sportivii din afara Australiei vor intra în carantină în perioada 7-21 ianuarie sub supravegherea poliţiei din statul Victoria. Conform spuselor lui Phillips, există şi o veste bună, aceea că jucătoarele se vor putea antrena pe durata carantinei.
„Din sursele mele, jucătorilor internaţionali li se va permite carantinarea în perioada 7-21 ianuarie şi vor fi supravegheaţi de poliţia din Victoria. Se vor putea antrena în această perioadă, dar fără să joace meciuri oficiale”, a transmis jurnalistul de la „Antipozi”.
Acesta a oferit detalii şi despre data de începere a turneului de la Australian Open, care ar putea fi decalată din cauza regulilor sanitare: „25 ianuarie sau 1 februarie, una dintre cele două date va fi confirmată. Urmează a fi luată o decizie şi în privinţa calificărilor turneului”.
Autorităţile australiene nu au anunţat încă o decizie oficială în privinţa Australian Open 2021, în prezent lucrând la o strategie împreună cu organizatorii. Singura informaţie certă este aceea că sportivii nu vor putea zbura în Australia în luna decembrie, aşa cum obişnuiau în anii trecuţi pentru a evolua la turneele pregătitoare.
AO Update: My understanding is that the international players will be able to quarantine from Jan 7-21 supervised by Victoria Police & will be able to practice but not compete. Jan 25 or Feb 1 start to be confirmed, & decision still to be made on Qualies & lead in tournament/s — BrettPhillips (@BrettAPhillips) November 24, 2020
AO Update: My understanding is that the international players will be able to quarantine from Jan 7-21 supervised by Victoria Police & will be able to practice but not compete.
Jan 25 or Feb 1 start to be confirmed, & decision still to be made on Qualies & lead in tournament/s
— BrettPhillips (@BrettAPhillips) November 24, 2020
Premierul australian Daniel Andrews a precizat că turneul de la Melbourne se va desfăşura cu siguranţă la începutul anului viitor, însă cel mai probabil cu o întârziere, din cauza protocoalelor foarte stricte pentru COVID-19. Jucătorii din afara ţarii vor fi obligaţi să stea 14 zile în carantină, dar nu înainte de 1 ianuarie 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER