Zinedine Zidane, fost mare internațional francez și actual antrenor la Real Madrid, a avut un mesaj emoționant, după ce legendarul Diego Armando Maradona a decedat, la vârsta de 60 de ani.
Recent, Diego Maradona a trecut printr-o operație dificilă, pe creier. Intervenția chirugicală a decurs normal, astfel că, la numai o zi după operație, Maradona a fost externat.
Din păcate, starul argentinian s-a stins din viață miercuri seara, în urma unui stop respirator.
Antrenorul lui Real Madrid și-a declarat regretul pentru dispariția lui Diego Maradona și susține că nu o să uite niciodată Campionatul Mondial din 1986, turneu în cadrul căruia „El Pibe D’Oro” a avut evoluții fabuloase.
„Moartea lui Diego Maradona este o mare pierdere pentru lume în general, dar mai ales pentru fotbalul mondial!
Am întipărit în cap Mondialul din 1986. Suntem profund emoționați, ne pare foarte rău pentru moartea să, dar mai ales pentru pierderea familiei. Nu am cuvinte, suntem complet dărâmați de această veste”, a declarat Zinedine Zidane, după partida Inter Milano – Real Madrid, din grupele Ligii Campionilor, câștigată de madrileni cu 2-0.
Zidane, afectado por la pérdida de Maradona: "Tengo grabado en mi cabeza lo que hizo en el 86'. Es una pérdida enorme. Estamos tristes". #AD10SMaradona pic.twitter.com/dMHDj79Utj — Fútbol en Movistar Plus+ (@MovistarFutbol) November 25, 2020
Zidane, afectado por la pérdida de Maradona: "Tengo grabado en mi cabeza lo que hizo en el 86'. Es una pérdida enorme. Estamos tristes". #AD10SMaradona pic.twitter.com/dMHDj79Utj
— Fútbol en Movistar Plus+ (@MovistarFutbol) November 25, 2020
Medicul Alfredo Cahe susține că Diego Maradona ar fi trebuit să rămână, pe perioada de recuperare, în clinica unde a fost operat. În plus, fostul medic al lui „El Pibe D’Oro” pune sub semnul întrebării urgența operației.
„Diego ar fi trebuit să stea nu numai în acea clinică (n.r. Olivos, unde a fost operat) ci și într-un loc internat, care să beneficieze de condiții diferite. Când l-am dus în Cuba, toată lumea a protestat, dar el s-a făcut foarte bine acolo.
Nu am știut niciodată care este urgența de a-l opera. Am mai multe îndoieli decât afirmații. Prima întrebare este de ce a fost dus în acel loc. Nu știu dacă a fost o casă sau doar un loc de weekend (despre locul în care Maradona se refăcea). Nu efectuezi o operație pe creier fără o analiză pertinentă”, a spus Alfredo Cahe, pentru Telefe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER