Viorel Turcu s-a stins la doar câteva zile după ce a vorbit despre Diego Armando Maradona. Îl cunoscuse pe starul naționalei Argentinei în timpul unui turneu de pregătire în America de Sud. A dezvăluit cum a fost meciul cu „El Pibe D’Oro”, și a povestit și cum s-a gândit Mircea Lucescu să-l oprească pe jucătorul care avea să conducă naționala „pumelor” spre titlul mondial din anul 1986.
Viorel Turcu a jucat 7 meciuri la echipa națională și a marcat un gol. Puteau fi două, dacă arbitrul nu i-ar fi anulat o reușită chiar din meciul amical cu Argentina. A fost duelul în care Turcu l-a înfruntat pe Diego Armando Maradona. Mircea Lucescu era selecționerul naționalei României și i-a acordat o atenție deosebită lui „El Pibe D’Oro”: Aurel Țicleanu a primit misiunea unui marcaj pe tot terenul.
„Înainte de meci, nea Mircea Lucescu ne-a luat pe fiecare în parte. Pe Aurică Țicleanu, care urma să-l țină pe Maradona, l-a lăsat la urmă.
Ce i-a zis?
Ceva de genul «Aurică, faci ce poți!». Ce putea să îi zică?
Și? A făcut ce a putut?
Da, da! Aurică era un fotbalist foarte bun, avea o condiție fizică exemplară. Putea să se țină după om pe tot terenul. Și asta s-a și întâmplat. A, că a mai făcut Maradona câteva faze, da, normal, era impresionant. Dar, per total, s-a achitat de sarcini”, a spus Viorel Turcu într-un interviu acordat GSP.ro
Viorel Turcu a povestit că jucătorii români au stat în același hotel cu naționala Argentinei. Apariția lui Maradona stârnea un vuiet teribil.
„Uite, chiar, am coborât la un moment dat la masă cu Ilie Balaci, Dumnezeu să-l ierte. Și Ilie îl vede pe Maradona. Coborâse și el la restaurant. Și începe să râdă Ilie: «Hai să plecăm, că îl facem de râs!».
Aveam niște treninguri d-alea de bumbac, scria ROMÂNIA pe noi, și niște tricouri cu mânecă scurtă pe dedesubt, d-alea de, la prima ploaie, se fac cu mânecă lungă (râde).
Atmosfera?
Vai. Erau șanțuri cu apă de jur împrejur, să nu intre lumea pe teren. Noi am pătruns pe un podeț rabatabil. Și-apoi, la antrenament, a intrat Diego. Am rămas mască, toți, lumea era în urale.
Mască de ce făcea la antrenament?
Exact, exact. Păi ne ziceam unul altuia, băi, ăsta o are lipită de picior? Nu are cum!”, mai spunea regretatul Viorel Turcu.
Viorel Turcu a murit la 60 de ani. Fotbalistul care a câștigat trei titluri de campion în Divizia A cu trei echipe diferite, FC. Argeș, Dinamo, Steaua, avea o poveste de viață tristă. Din cauza unui diabet păcătos, medicii i-au amputat picioare. Helmut Duckadam a început să plângă în momentul în care a aflat vestea teribilă.
„Îmi stăpânesc cu greu lacrimile. Aseară am vorbit cu Viorel. Nu avea nimic. Stabilisem să ne vedem pe 1 decembrie. Acum 10 minute am primit un telefon de la băiatul sau. L-a găsit mort în pat. A făcut infarct în somn.
Acum câteva ore Viorel era viu. I-a spus băiatului că se duce să se odihnească un pic, iar când se trezește voia să se apuce sa gătească o ciorbă. Băiatul făcuse pregătirile și s-a dus la tatăl lui să îl trezească, dar nu mai mișca. Sunt terminat. Am ținut mult la Viorel. Nu mai am cuvinte. Voi încerca să îl ajut cu tot ce pot pe băiatul său cu înmormântarea”, a declarat Helmuth Duckadam pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER