Ionuț Chirilă a fost invitatul lui Victor Vrînceanu la emisiunea ProSport LIVE și a vorbit despre problemele de la CFR Cluj, club care tocmai s-a despărțit de antrenorul Dan Petrescu.
Antrenorul a detectat marile probleme din cadrul campioanei României și spune ce soluți are pentru redresarea corabiei, după plecarea lui Dan Petrescu.
„CFR Cluj nu vinde nimic de 3-4 ani. CFR Cluj trebuie să facă o echipă de jucători de 22-24 de ani și să participe în următorii patru ani în cupele europene și să vândă doi jucători pe sezon, ca supapă dacă nu faci performanță. CFR Cluj a cheltuit sume exorbitante în ultimii ani, nu s-a vândut nimic, fotbalul e business.
Nu poți în ultimii 3-4 ani doar să cumperi și să nu vinzi nimic. Nu poți! CFR Cluj a luat tot ce a vrut, cu sacrificii, dar oamenii își dau seama că nu poți face asta. Jucătorii trebuie să vină, să se infiltreze pe lângă cei maturi, până se ajunge la 26, 27 de ani și brusc să îi vinzi pe cei doi jucători pe sezon.
Jucătorii CFR-ului pot juca mult mai mult decât au arătat până acum. De foarte multe ori CFR-ul a câștigat prin realizări individuale sporadice. Problema CFR-ului este de la mijloc în sus”, spune Ionuț Chirilă.
CFR Cluj a negociat în ultima vreme cu Adrian Mutu pentru postul de antrenor, însă cele două părți n-au bătut palma după ce mai mulți oficiali ai campioanei au amenințat că vor părăsi echipa dacă „Briliantul” va semna cu ardelenii. Ultimul nume pe lista campioanei este Jorge Costa, tehnicianul lui Gaz Metan. ProSport a anunțat că antrenorul și șefii lui CFR Cluj sunt în discuții avansate.
În vârstă de 49 de ani, Jorge Costa a pregătit-o pe CFR la începutul carierei de antrenor, între 2011 și 2012.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER