Presa din Spania scoate la iveală detalii fabuloase din culisele negocierilor pentru turneul de la Madrid. Ion Ţiriac va menţine turneul în capitala Spaniei, întrucât Primăria Madridului a pus pe masă un proiect extraordinar după ce omul de afaceri a dus lupte grele cu autorităţile.
Turneul de la Madrid va arăta spectaculos în următoarele sezoane, desfăşurându-se pe parcursul a două săptămâni! Ion Ţiriac nu doar că a extins perioada de desfăşurare a competiţiei, dar a convins Primăria Madridului să investească în construcţia unei noi arene acoperite.
Jurnaliştii spanioli au dezvăluit că Ion Ţiriac le-a forţat mâna autorităţilor, care au acceptat în cele din urmă toate condiţiile puse de fostul tenismen pentru a nu muta turneul de la Madrid la Berlin. Mai mult, Ţiriac s-ar fi certat în câteva rânduri cu fosta primăriţă a Madridului, în timpul discuţiilor privind soarta Madrid Open.
Ion Ţiriac şi Primăria Madridului se află pe punctul de a semna un acord pe încă 10 ani, pentru a prelungi contractul care expiră după ediţia din 2021! Negocierile dintre Ţiriac şi municipalitatea madrilenă intraseră în impas pe fondul neînţelegerilor cu fosta primăriţă, Manuela Carmen, dar românul a găsit înţelegere la noul edil, Jose Luis Martinez-Almeida Navasques.
Jurnaliştii spanioli scriu că Ion Ţiriac are în plan să transforme turneul de la Madrid într-un Grand Slam! Totodată, competiţia de la „Caja Magica” va avea loc pe patru terenuri acoperite din 2022 sau 2023, devenind un magnet pentru turişti: „După ce directorul turneului, Feliciano Lopez, a anunţat proiectul şi construcţia noii arene, este clar că Ion Ţiriac este satisfăcut. Condiţiile pe care municipalitatea i le creează sunt spectaculoase!
Se va crea un magnet pentru atragerea turiştilor, iar Madridul va primi numeroşi vizitatori, dar şi mai mulţi bani! Miliardarul român a bătut palma cu noul primar, după ce a ameninţat că mută turneul la Berlin sau la Munchen, pe vremea vechii conduceri. Ion Ţiriac a avut certuri cu fost primăriţă Manuela Carmen, din cauza refuzului acesteia de a prioritiza investiţiile pentru turneul de tenis”, au dezvăluit jurnaliştii de la Merca2.es.
Sursa citată a scos în evidenţă şi alte aspecte interesante: „Nu este un secret că visul lui Ţiriac este să transforme turneul într-un Grand Slam. Iar acesta se poate îndeplini, ţinând cont că turneul de la Madrid va avea patru arene acoperite! Ion Ţiriac a demonstrat că este un personaj ambiţios, încă din ziua în care a cumpărat turneul. Mutua Madrid Open a ajuns să genereze 100 de milioane de euro anual. Cifrele nu sunt departe de Roland Garros, turneul de Grand Slam căruia Madridul îi face concurenţă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER