Dorin Șerdean a vorbit pentru ProSport despre conflictul care a avut loc la meciul jucat de Dinamo cu CFR Cluj, scor 0-2.
Președintele executiv al lui Dinamo a recunoscut că a fost agresat de fanii lui Dinamo la meciul jucat de dinamoviști cu CFR Cluj, informație dezvăluită de ProSport.
Mai mult, Dorin Șerdean a anunțat că a luat deja măsuri împotriva celor care l-au agresat la stadionul din Ștefan cel Mare.
„Este strigător la cer ceea ce mi s-a întâmplat aseară la stadion, iar lucrurile nu vor rămâne aşa deoarece voi cere ajutorul poliției. Îi voi da pe mâna politiei pe acei indivizi, nu are rost să le dau acum numele public. M-au luat că ei sunt la Dinamo din 2000 şi că îmi arată ei. Este adevărat că au vrut să mă dea afară din stadion, dar acest lucru nu s-a întâmplat niciun moment pentru că nu am iesit deloc din stadion, dar nu se poate așa ceva. Aseară parca zici că eram în codru, iar acolo se întâmplau acte de haiducie la adresa mea. Dar lucrurile nu vor rămâne aşa.
Am facut plângere la poliție şi pentru alte acțiuni facute de acești fani la adresa mea şi voi face şi după evenimentele de aseară. Au venit noaptea, acum ceva timp, la uşa hotelului meu şi au bătut, adresând tot felul de amenințări. Ce înseamnă asta domnilor? Suntem în 2020. Aşa am ajuns în România? Aseară încă de la început am avut probleme la stadion. Nu eram lăsat să intru. Dar cei de la poartă nu îmi spuneau cine a dat ordinul ăsta. L-am sunat pe domnul Eftimescu, iar el îmi spunea că nu știe nimic despre o asemenea decizie. Evident că am intrat, dar apoi am avut alte probleme. O să vedeti că poliția o să intre puternic pe fir pentru că Dinamo nu e sat fără câini.
Eu am vrut să ajut Dinamo, nici eu nu mi-am luat salariul. Tot se vorbește de prime date de suporteri. Este de apreciat acest gest, dar vreau să stiti că acele prime sunt date către club sub titlu de împrumut, iar scadența este până la 31 ianuarie 2021. Însă actele de aseară făcute la adresa mea nu vor rămâne asa. Sunt conducător la Dinamo şi vreau să ştiu și eu cum au intrat acei suporteri pe stadion? Cine le-a dat lor voie? Sa ajungem și la acte de agresiune este prea mult”, a spus Dorin Șerdean în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER