Nicușor Bancu a recunoscut după partidă superioritatea celor de la FCSB. Căpitanul oltenilor este convins că echipa lui a ratat prea mult pentru un meci cu o echipă de valoarea roș-albaștrilor. „Aripa” echipei din Bănie anunță revanșa cu CFR Cluj.
Universitatea Craiova nu reușește să țină de primul loc, unde a ajuns după eșecul FCSB-ului la Cluj, 0-2 cu CFR. Echipa lui Corneliu Papură pierde cu 2-0, un meci în care Dennis Man a făcut ce a vrut cu apărarea oltenilor.
„Până să marcheze ei, am dominat meciul, dar dacă nu am marcat, mai ales cu FCSB, care este foarte bună, asta e. Ne-au taxat, ne-am pierdut reperele total în repriza a doua.
Noi am fost foarte bine montați, dacă reușeam să marcăm, alta era soarta meciului. Când joci cu o echipă bună, trebuie să marchezi. Ei ne-au taxat și de asta am și pierdut meciul.
Mereu este bine să vină întăriri. Rămâne de văzut cine va veni. Poate dacă eram cu toții mai bine concentrați puteam să scoatem un egal. De la faza primului gol s-a tăiat tot.
Jucăm cu CFR, campioana. Am mai vorbit de revanșă de multe ori și nu am reușit. Este important să nu pierdem.
Nu este niciun conflict între Papură și Alex Mateiu. A demonstrat că este valoros, dar își așteaptă rândul și va juca în continuare”, a declarat Nicușor Bancu la Digi Sport.
Universitatea Craiova – FCSB, ECHIPELE DE START:
Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Constantin, Bălașa, Bancu – Nistor, Bic, Cicâldău – Baiaram, Mamut, Ofosu
Rezerve: L. Popescu, Mitran, Papp, Screciu, A. Ivan, Capățînă, V. Constantin, Bărbuț, Cîmpanu Antrenor: Corneliu Papură
FCSB: Vlad – Crețu, Cristea, Ov. Popescu, Panțîru – Olaru, Simion, Moruțan – Man, Tănase, Coman
Rezerve: Straton, Briceag, Vînă, Buziuc, Perianu, Oaidă, Pantea, Oct. Popescu, Șut Antrenor: Toni Petrea
Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova Arbitru: Ovidiu Hațegan / Asistenți: Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe / Rezervă: Cătălin Popa
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER