Viitorul Constanța a renunțat surprinzător la Adrian Stoian. Fostul mijlocaș al FCSB a fost adus în septembrie de la Livorno, dar nu s-a impus la echipa condusă acum de Mircea Renic.
Adrian Stoian nu a reușit să impresioneze în România. După rateul de la FCSB, jucătorul cu state vechi în Serie A se desparte dezamăgitor și de Viitorul Constanța.
Viitorul a postat sâmbătă anunțul renunțării la jucătorul de 29 de ani.
„Mulțumim, Adrian Stoian !
FC Viitorul Constanța și jucătorul Adrian Stoian au ajuns la un acord pentru încetarea pe cale amiabilă a contractului.
Sosit în vara acestui an la formația noastră, Adrian Stoian a evoluat în cinci partide pentru FC Viitorul (patru în Liga 1 și una în Cupa României) și a reușit o pasă de gol.
Mulțumim, Adi, și succes în continuare!”, este comunicatul postat pe site-ul celor de la Viitorul.
Amintirile lui Stoian la FCSB nu au fost printre cele mai frumoase. Jucătorul a povestit, în exclusivitate pentru ProSport, cum s-a simțit la clubul patronat de Gigi Becali, dar și cum l-a ajutat Gică Hagi:
– Te-ai despărțit de FCSB, dar ai avut o perioadă în care ai stat în România, fără echipă, cum te-ai antrenat? Aici trebuie să îi mulțumesc lui Gheorghe Hagi, m-a ajutat foarte mult. M-a primit să mă antrenez alături de echipa Viitorului. Și pot să spun că am rămas impresionat de ce am văzut acolo, de profesionalismul de acolo. În plus, le mulțumesc și pentru faptul că m-au tratat foarte bine, de parcă aș fi fost un jucător din cadrul lotului lor.
– Ai plecat de la Crotone pentru a semna cu FCSB. Cum arăta o zi din viața ta la FCSB versus la Crotone? La FCSB lucrurile stăteau așa: era o zi normală, în care mă duceam să mă antrenez pentru mine, pentru că știam că urmează să place și, în același timp, știam că nu am nicio șansă de a juca. În concluzie, îmi făceam treaba și mă întorceam la familia mea. În schimb, la Crotone mă trezeam și mergeam la antrenamente cu gândul mereu la obiectivele echipei, mă ambiționau și munceam mult pentru a le realiza.
– Cu cine te-ai înțeles cel mai bine de la FCSB? Am avut o relație foarte bună cu toți băieții, dar pot să spun că în timpul liber mă întâlneam cu Rusescu, Pintilii, Bălașa, Benzar. Încă țin legătura cu ei.
După 13 etape, Viitorul este pe locul 7, cu 17 puncte, la trei pași de Chindia Târgoviște, care are două meciuri mai multe jucate.
Trebuie să pregătim foarte bine meciurile care vin. Nu avem vacanță. Îl așteptăm și pe Gică, care este în Scoția acum, și pe Gică Popescu, și trebuie să facem o strategie și să vedem ce vom face. Este presiune. Ne dorim, echipa are potențial, are jucatori cu calitate. Eu am încredere în jucători. Mircea Rednic, înaintea meciului de la Mediaș, cu Gaz Metan, din etapa a 15-a
Trebuie să pregătim foarte bine meciurile care vin. Nu avem vacanță. Îl așteptăm și pe Gică, care este în Scoția acum, și pe Gică Popescu, și trebuie să facem o strategie și să vedem ce vom face.
Este presiune. Ne dorim, echipa are potențial, are jucatori cu calitate. Eu am încredere în jucători. Mircea Rednic, înaintea meciului de la Mediaș, cu Gaz Metan, din etapa a 15-a
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER