Dan Petrescu a uitat de CFR Cluj! Tehnicianul e alături de familie și petrece clipe de neuitat în Dubai, acolo unde a fost așteptat de soția Adriana și de fiica Rebecca, născută chiar în anul în care fostul mare fundaș marca împotriva Statelor Unite, la Campionatul Mondial.
Dorit de Universitatea Craiova, așa cum a scris ProSport, Dan Petrescu este hotărât să uite de fotbal o perioadă, mai ales după perioada grea pe care a avut-o la CFR Cluj, iar fiica Rebecca l-a surprins cu zâmbetul pe buze în vacanța din Dubai. „Nu am văzut niciun meci de fotbal de când am plecat de la CFR Cluj. Trei ani și jumătate mi-am dat viața, am stat acolo de dimineață până seara. Când am plecat am zis că nu vreau să mă mai încarc cu ce nu e al meu. Nu am văzut nicio fază de la niciun meci. Dacă m-am uitat la un meci? M-am uitat la unul din Anglia„, a declarat tehnicianul, înaintea plecării spre Dubai.
Dan Petrescu e căsătorit din 2007 cu Adriana Stan, o fostă sportivă, cei doi având o fetiță, Jennifer, născută în 2008. Tehnicianul campioanei CFR a mai fost căsătorit, între 1992 şi 2003, cu Daniela Carmen, relație din care s-au născut două fete, Rebecca, născută în 1994, şi Beatrice Chelsea, născută în 1998.
Dan Petrescu a recunoscut că a trăit doar pentru fotbal în perioada petrecută la CFR Cluj, pe care a dus-o în 16-imile Europa League, însă acum tehnicianul se relaxează în Dubai și pare mai bine dispus ca niciodată.
Fiica Rebecca l-a surprins pe Dan Petrescu în ipostaze inedite. Alături de Dan e și soția Adriana, considerată „Victoria Beckham de România”, pentru felul în care arată. De altfel, aceasta își sărbătorește chiar azi ziua de naștere (foto).
Adriana Petrescu: ”Sportul este esențial în viața mea și încerc să il practic cât pot de des, chiar și atunci când sunt în vacanță, într-un alt oraș sau într-o altă țară. E un stil de viață, o obișnuință și nu mi se pare deloc înțelept să inventezi tot felul de scuze ca să nu faci mișcare. Toți suntem obosiți, toți avem zile grele, dar dacă ne dorim cu adevărt, găsim timp macar pentru câteva exerciții, o alergare ușoară sau o serie de abdomene. Sportul nu doar te face să arăți mai bine, dar te face să te simți mai bine”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER