Viitorul tremură pentru prezența în play-off-ul Ligii 1, după ce a pierdut și cu Gaz Metan, scor 0-1, iar Gheorghe Hagi are motive să-l regrete pe Hamidou Keyta.
După golul marcat cu Voluntari (1-1), Keyta a devenit al doilea marcator din Liga 1, cu 9 goluri înscrise. Vârful a ajuns la FC Botoșani în luna septembrie a anului 2019 din postura de jucător liber de contract, după ce a fost dat afară de la FC Viitorul. Pe parcursul carierei, jucătorul cotat de site-urile de specialitate la 350.000 de euro, Keyta a mai jucat pentru Dunărea Călărași, FC Chambly, Saint-Etienne, Trelissac, Le Havre B și Auxerre B.
Duelul dintre Botoșani și Voluntari a fost LIVE VIDEO ONLINE pe prosport.ro.
Francezul Keyta termină anul în forță: fotbalistul pierdut de Gheorghe Hagi a înscris cu Voluntari, în remiza celor de la Botoșani, scor 1-1.
Keyta l-a egalat pe Florin Tănase în clasamentul marcatorilor și este depășit doar de Dennis Man. Arădeanul a ajuns la 12 goluri, după dubla pe care a reușit-o pentru FCSB la Craiova (2-0).
Pe Transfermarkt, cota lui Keyta a crescut cu 250%, iar atacantul care a ratat un duel de vis cu Tottenham, valorează acum 700.000 de euro.
Adus de Viitorul de la Călărași, Keyta nu l-a convins pe Gică Hagi, care a renunțat la el după doar două luni. Francezul a reușit însă recent o dublă chiar în fața Viitorului, în victoria obținută de Botoșani: 2-1.
Valeriu Iftime a vorbit la ProSport Live despre situația francezului din atacul lui FC Botoșani și a transmis că este dispus să renunțe la serviciile sale în perioada de marcato din iarnă, dacă o să primească suma de 300.000 de euro: „Cred că aș putea să îl dau cu 300.000 de euro. Cel care îl ia trebuie să aibă construcția noastră și să înțeleagă că acest fotbalist are niște sensibilități. El este exponențial la mine și sper să înțeleagă”, a spus omul de afaceri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER