Daniel Pancu (43 de ani), antrenorul celor de la Poli Iași, a vorbit despre relația tensionată pe care a avut-o cu Marius Șumudică (49 de ani), pe când cel din urmă era tehnicianul formației din Giulești.
Daniel Pancu și Marius Șumudică au lucrat împreună pentru o scurtă perioadă, la Rapid, în 2011.
În prezent, Rapid se află pe locul 3 din Liga 2, cu 26 de puncte obținute, după 14 meciuri jucate.
„Pancone” a povestit despre nemulțumirea pe care a simțit-o, în perioada în care a fost antrenat de Marius Șumudică la Rapid, deoarece era ținut pe banca de rezerve. Ba mai mult, în urma unui meci cu Craiova, terminat 0-0, Daniel Pancu ar fi spart un televizor aflat în vestiar, din cauza nervilor.
„Eu cu el nefiind într-o relație foarte bună cât timp mi-a fost antrenor. Pentru că nu jucam, nu mă băga. Avea alte opțiuni, dar l-au schimbat și a venit Marian Rada, iar în primele două jocuri, din rezervă la Șumudică, cu Rada am fost titular. Primul a fost la Pandurii Târgu Jiu și apoi cu Steaua în Ghencea. Ambele câștigate cu 1-0, ambele goluri marcate de mine. Șumi a greșit, se înșelase în privința mea.
Am acceptat să stau pe bancă pentru că e lege și se respectă deciziile antrenorului. Am avut o ieșire, dar în vestiar. După un meci în care nu jucasem, nu veniseră încă băieții în vestiar, am spart un televizor. A doua zi am adus unul mai performant. Eram nervos că nu jucasem într-un meci cu Craiova, terminat 0-0, în Giulești”, a declarat Daniel Pancu, pentru GSP.
În prezent, Marius Șumudică este antrenorul celor de la Gaziantep, formație aflată pe locul 5 din prima ligă turcă, cu 24 de puncte obținute, după 13 meciuri jucate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER