Michael Schumacher trece în continuare printr-o perioadă teribil de grea, deși pe 29 decembrie s-au împlinit nu mai puțin de șapte ani de la accidentul teribil suferit de campionul german. Cei mai mulți dintre oamenii care i-au fost apropiați nu pot să-l viziteze pe Michael, așa cum este și cazul lui Willi Weber.
Fostul manager al lui Michael Schumacher a dat vina pe soția campionului, Corinna, după ce aceasta l-ar fi izolat aproape complet pe pilotul care a scris istorie în Formula 1.
Accidentul teribil al pilotului legendar din Formula 1 a avut loc pe 29 decembrie 2013. Campionul mondial german a suferit atunci un traumatism cerebral sever, în timp ce se afla la schi în Alpi. Michael primește însă vești bune din partea fiului Mick Schumacher, care se pregătește de debutul în Formula 1, după ce a devenit campion și în Formula 2.
„Mă gândesc foarte, foarte des la Michael. În toți acești ani de când a avut loc acel accident teribil. Mai ales în ultimele zile. Îi iubesc foarte mult familia! Michael este mereu în sufletul meu, iar eu am cel mai mare respect pentru decizia luată de familia lui”, a spus fostul conducător al celor de la Ferrari, conform nemților de la Bild.
Spre deosebire de Luca di Montezemolo, Willi Weber n-a ezitat să o atace pe Corinna, soția marelui campion: „Aș vrea să știu cum este, să-i dau mâna sau să-l mângâi pe față. Din păcate, Corinna nu dorește asta. Probabil, ea se teme că voi înțelege imediat ce se întâmplă și o să spun adevărul”, a spus fostul manager al lui Schumacher, potrivit Kolner Express.
Michael Schumacher a concurat pentru prima oară în Formula 1 în 1991, în Marele Premiu al Belgiei, sub egida echipei Jordan-Ford. La momentul respectiv, legendarul pilot avea 22 de ani. Până la momentul retragerii, în 2012, Schumacher a triumfat de șapte ori în „Marele Circ”: 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 și 2004.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER