S-au reluat negocierile dintre liderul la zi din Liga 1 și FC Botoșani pentru Denis Haruț, internaționalul de tineret legitimat la formația moldavă. Patronului FCSB i s-a părut exagerat prețul de un milion de euro cerut de oficialii de la FC Botoșani.
Originar din Timișoara, Denis Haruț a început fotbalul în orașul său natal și a ajuns să debuteze în Liga 1 la doar 18 ani, sub comanda lui Ionuț Popa, într-o înfrângere categorică, scor 0-7, cu FCSB pe Arena Națională.
A început ca portar, dar s-a accidentat la mână așa că a trecut ca jucător de câmp. Prima dată, ca mijlocaș, îl urmărea atent pe Cristiano Ronaldo, dar ulterior s-a reprofilat pe postul de fundaș dreapta și a început să fure meserie de la Dani Alves.
Dar, între timp Valeriu Iftime a fost convins în cele din urmă să accepte o scădere din suma de 1 milion de euro cerută inițial, iar acum șansele ca transferul să se materializeze sunt destul de mari.
„Dacă Gigi Becali imi dă 800.000 de euro batem palma pentru Haruț. Am lăsat și eu de la 1 milion. Afacerea este făcută prin Florin Vulturar. El a ținut acum legătura cu Gigi Becali și prin el am repornit negocierile”, a declarat Valeriu Iftime în exclusivitate pentru ProSport, patronul de la FC Botoșani.
FCSB și FC Botoșani au discutat la începutul lunii decembrie 2020 despre transferul lui Denis Haruț. Gigi Becali i-a propus lui Valeriu Iftime 500.000 de euro pentru trecerea internaționalului U21, dar prima ofertă a fost refuzată de patronul moldovenilor.
Denis Haruț a fost urmărit de CS Universitatea Craiova în vară, dar a avut ofertă și de la o echipă din Italia. Acesta s-a lansat în fotbalul mare la Poli Timișoara și a crescut pe lângă jucători ca Mansour, Bourceanu, Alexa, Pantilimon, frații Karamian, Gigel Bucur și era mândru de clubul la care era junior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER