Jurnaliștii de investigație de la Balkan Insight au analizat situația de la Dinamo București.
Aceștia au criticat starea în care a dus-o Pablo Cortacero pe Dinamo din momentul în care a preluat clubul de la Ionuț Negoiță.
De partea cealaltă, jurnaliștii au avut numai cuvinte de laudă la adresa suporterilor care s-au implicat în programul „Doar Dinamo București” și au plătit bilete, chiar dacă nu au voie să participe la meciurile din Liga 1, doar ca să ajute clubul să iasă din această situație.
„În București, fanii unui club gigant, aflat în datorii, plătesc bilet deși nu pot merge la meci” este titlul investigației făcute de jurnaliștii de la Balkan Insight.
„Gigantul din România, fondat acum 72 de ani și câștigător de 18 ori al campionatului intern, vinde mai multe bilete decât o făcea de multe ori înaintea izbucnirii pandemiei. Pentru meciul jucat în deplasare, pe 20 decembrie, cu Academica Clinceni, DDB a vândut 14.000 de bilete online, iar unii fani au plătit chiar și pentru bere și hot-dogi, pe care știau că nu îi vor consuma niciodată.
Biletele au costat un euro, mai puțin decât valoarea obișnuită la un meci, care variază între trei și cinci euro. Capacitatea stadionului Dinamo este de aproximativ 14.000 de locuri. Inițiativa a luat avânt după plecarea antrenorului Cosmin Contra și a doi dintre fotbaliștii spanioli, din cauza salariilor neplătite încă din luna august”, scriu jurnaliștii.
Pablo Cortacero a fost sunat de jurnaliștii de investigație pentru a-și exprima părerea. iar acesta susține că nu există nicio problemă la gruparea „câinilor”.
„Au fost probleme financiare cu grupul de investiții (n.r. – Benel International, din Luxemburg) și a existat și haos din cauza pandemiei. Aceste circumstanțe, combinate, au condus la unele întârzieri, dar nu există nicio problemă. Mărirea de capital deja a avut loc”, a spus omul de afaceri spaniol, conform site-ului citat mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER