Adrian Popa se judecă cu FCSB, fosta lui echipă, pentru a-și primi banii restanți, după ce Gigi Becali a băgat în șomaj tehnic mai mulți jucători, pe perioada pandemiei. Fotbalistul a avut câștig de cauză la comisii și a primit motivarea. Însă acesta ar putea să meargă la TAS, pentru a obține întreaga sumă restantă.
Adi Popa (32 de ani) s-a despărțit de FCSB, în vara anului trecut, după ce i-a expirat împrumutul de la Reading.
În prezent, Adi Popa este liber de contract.
Emilian Hulubei, președintele AFAN, a anunțat că Adi Popa a primit motivarea din partea comisiilor, care i-au dat câștig de cauză în procesul cu FCSB. Acesta susține că următorul lucru pe care l-ar putea face fotbalistul ar fi să se adreseze celor de la TAS, pentru a obține întreaga sumă restantă, însă, prin intentarea acestui demers, riscă să piardă procesul.
„A venit motivarea, acum avem timp până pe 7 ianuarie să facem recurs la TAS. S-a judecat în echitate, i-au tăiat doar o lună din salariu. Dacă stai să calculezi toată perioada de pandemie, el a luat salariul înjumătățit, adică 50%.
Vedem dacă el vrea să meargă la TAS. Acolo există un risc, să piardă și el. Nu să piardă tot, dar să piardă procesul. Sunt niște taxe destul de mari la TAS”, a declarat Emilian Hulubei, pentru Digi Sport.
Adi Popa n-a convins la Reading, iar englezii l-au pus la zid! Fostul jucător de la FCSB este considerat cel mai slab transfer din istoria clubului.
„Aripa română a sfârşit prin a fi cel mai prost transfer realizat vreodată. În trei ani şi jumătate de contract cu Reading, a jucat doar 17 meciuri şi a fost împrumutat de trei ori. Verdict: întors în ţara sa natală, nu este nicio pierdere pentru Royals (n.r. – Reading)”, scriu cei de la GetReading.co.uk, despre aventura lui Adi Popa în Anglia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER