Erik Lincar (42 de ani), fostul jucător al Stelei din perioada 1997-2002 și fost antrenor la Turris Turnu Măgurele, a vorbit la emisiunea ProSport LIVE despre tehnologia VAR și simpatia pe care o are pentru Rapid.
Actualul tehnician recunoaște faptul că, deși stelist, ar antrena formația alb-vișinie, dar niciodată pe Dinamo.
Lincar crede că FIFA și UEFA trebuie să se implice și să grăbască deciziile VAR pentru că timpul de așteptare este unul prea mare la meciurile de fotbal
„Ar trebui să se găsească o situație mai adaptată emoțiilor din fotbal. Dispare farmecul fotbalului cu VAR. Jocul nu mai are cursivitate. Se întrerupe câte 4-5 minute, nu e normal.
Este nevoie de o decizie mult mai rapidă a arbitrilor. Ca să facem o glumă: ce, aici, suntem la Procesul Etapei în timpul jocului? Nu e normal cum se desfășoară acum lucrurile”, a spus Lincar.
„Am fost crescut în Ghencea în spiritul rivalității cu Dinamo. Pe Rapid am simpatizat-o tot timp, n-am simțit-o ca o rivală. Când am venit în 1997 să joc la Steaua am simțit că dușmanul de moarte era Dinamo, nu o altă echipă. Am fost crescut în spiritul acestei rivalități”, a concluzionat Erik Lincar.
Erik Lincar a avut două experiențe la Turris: prima în perioada iulie 2018 – septembrie 2019, a doua în prima parte a anului 2020. În prima fză, Lincar, care dusese echipa pe locul 1 în Liga 2, susținea că a decis să plece din cauza unor probleme interne.
După o scurtă experiență la Concordia Chiajna (octombrie 2019 – decembrie 2019), Lincar a revenit la Turris de la 1 ianuarie 2020. Cu el la conducere, teleormănenii au ratat dramatic promovarea în Liga 1, după ce erau egalați de Rapid în minutul 90+7 al ultimului meci din play-off.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER