Internaționalul de tineret Radu Drăgușin a fost în premieră titular la echipa mare a lui Juventus! Românul a început din primul minut duelul cu Genoa, scor 3-2, din optimile Cupei Italiei și s-a calificat în sferturi, după un meci care a intrat în prelungiri.
Apărătorul român în vârstă de doar 18 ani a făcut cuplu în centrul defensivei cu Demiral și a fost ținut în teren timp de 120 de minute. 6 este nota pe care Drăgușin a primit-o după meci, iar site-ul Tuttomercatoweb.com a comentat astfel prestația sa: „La Torino se crede mult în el. Nu a făcut greșeli individuale”.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Kulusevski ‘2, Morata ’23 şi Rafia ‘105. Pentru Genoa au înscris Czyborra ’28 şi Melegoni ’74.
„Radu Drăgușin s-a descurcat foarte bine, este un jucător foarte interesant care se antrenează cu noi de câteva luni. Este un tânăr de perspectivă și și-a demonstrat deja calitățile”, a declarat Andrea Pirlo la conferința de presă, citat de Gazzetta dello Sport.
„Am fi putut să ne mărim avantajul și să evităm prelungirile, astfel ne-am fi păstrat energia pentru meciul cu Inter. Totuși, este important că ne-am calificat, chiar și câștigarea Cupei Italiei este unul dintre obiectivele noastre. Au fost mulți debutanți pe teren, așa că au fost câteva neatenții”, a spus Pirlo.
La fix patru ani de când a ajuns în Academia lui Juventus, Radu Drăgușin a debutat la echipa mare a campioanei Italiei pe 3 decembrie 2020, sub comanda legendarului Andrea Pirlo. Torinezii n-au avut emoții în Liga Campionilor, iar Juventus a învins clar echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, scor 3-0, într-un meci jucat în faza grupelor.
Radu Drăgușin a ajuns la Juventus în 2018, de la Regal București. Jucătorul se află în ultimele luni de contract cu Juventus, însă potrivit informațiilor din presa italiană ar fi fost de acord cu prelungirea angajamentului.
S-au mai calificat până acum în sferturi echipele Napoli, AC Milan şi Inter Milano. Partidele Sassuolo – Spal şi Atalanta – Cagliari au loc joi, meciul AS Roma – Spezia se va disputa la 19 ianuarie, iar ultima confruntare din optimile de finală, Lazio – Parma, este programată la 21 ianuarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER