Basarab Panduru a vorbit despre diferențele dintre CFR-ul din perioada lui Edi Iordănescu și cel antrenat de Edi Iordănescu.
Fostul mare internațional român a remarcat o nouă politică la CFR Cluj după venirea lui Edi Iordănescu pe banca tehnică a campioanei României.
Basarab Panduru a observat că oficialii de la CFR Cluj se abțin să mai vorbească despre arbitrajul de care are parte campioana României după plecarea lui Dan Petrescu.
Mai mult, Basarab Panduru crede că Edi Iordănescu are nevoie de timp pentru a-și impune strategia la campioana României, toate acestea deoarece antrenorul nu a avut când să le arate ardelenilor ce își dorește pentru că sezonul din Liga 1 a început rapid.
„El ar fi vrut mai mult timp. Nu prea l-a avut până acum, dar rezultatele sunt foarte bune. La noi se cam întâmplă asta, vii şi din nimic câştigi toate meciurile, apoi nu se mai întâmplă nimic. Cu siguranţă, are nevoie de timp”, a explicat Basarab Panduru, conform Telekomsport.
„Eu am remarcat o schimbare: şi-au propus să nu mai vorbească de arbitraj şi îi felicit pentru treaba asta. Au avut un penalty cu Academica şi nu au discutat deloc. Ceea ce mă face să cred că s-au schimbat lucruri acolo. Dacă e să vorbeşti, o faci când ai penalty clar, deci mă gândesc că dacă au ales să meargă pe linia asta o să-i urmăresc” a mai spus Basarab Panduru.
CFR Cluj a învins-o joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, pe Academica Clinceni, într-un meci din etapa a 16-a din Liga 1. Astfel, campioana României a urcat pe locul 2 în clasament, cu un punct în fața Universității Craiova și la trei în spatele liderului FCSB.
Pentru CFR Cluj urmează meciul cu Sepsi OSK, duminică, 17 ianuarie, de la ora 14.30, în etapa a 17-a din Liga 1, iar partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER