Dănuț Lupu, soluție extremă pentru Dinamo: „Cu toate că o să-mi pun iar suporterii în cap…” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dănuț Lupu, fostul mare jucător al lui Dinamo, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live despre situația dezastruoasă prin care trece formația din „Ștefan cel Mare”. A înaintat o variantă prin care poate fi salvat clubul, dar nu crede că va fi agreată de suporteri.

Clubul Dinamo a fost preluat în vară de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca ibericii să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa se zbate să evite falimentul, problemele financiare fiind mult mai mari față de era „Negoiță”.

Elevii lui Gane se află pe locul 9 în Liga 1, cu 19 puncte obținute, după 17 meciuri jucate.

Dănuț Lupu, despre Dinamo: „Faci o echipă de la zero”

Fostul mijlocaș din „Ștefan cel Mare” susține că Dinamo ar trebui să înceapă de la zero. „Eu cred că peste trei ani, când va fi gata stadionul, va fi o nouă echipă Dinamo. Cu toate că o să-mi pun iar suporterii în cap, eu cred că, mai degrabă, faci o echipă de la zero și în trei ani, când e gata stadionul, promovezi.

Așa ai o echipă care să aibă și palmares, și culori și tot, decât să te duci la infinit cu o formație care nu are nimic”, a declarat Dănuț Lupu, la ProSport Live.

Dănuț Lupu, contre cu PCH: „În cazul lui Cătălin Hîldan e marketing! Trebuie să murim pe teren ca să fim declarați dinamoviști?”

Lupu și PCH, galeria dinamovistă ce poartă numele simbolului roș-albilor Cătălin Hîldan (decedat pe teren în tricoul alb-roșu), au avut dispute și în trecut. În septembrie 2020, fostul internațional declara. Au fost zeci de fotbaliști care însemnau mai mult decât Cătălin Hîldan… Dumnezeu să-l ierte, a fost un om și un fotbalist bun. Dar clubul n-a făcut nimic pentru ceilalți. Cred că e un pic de marketing aici în cazul lui Hîldan. Trebuie să murim pe teren ca să fim declarați dinamoviști? Nu mi se pare corect”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×