Adrian Vasile (38 ani) a fost prezentat azi noul selecționer al naționalei feminine de handbal. Antrenorul a semnat un contract cu Federația Română de Handbal până la sfârșitul acestui an, având două obiective principale, calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo și calificarea la Campionatul Mondial din Spania.
Numirea lui Adrian Vasile a fost anticipată încă de săptămâna trecută, după ședința Comisiei Tehnice, unde antrenorul de la CSM București a primit opt voturi pentru a prelua naționala feminină a României.
„Adrian Vasile a acceptat să fie antrenorul echipei naţionale şi ne-am pus de acord, iar acum vom semna contractul. Eu sunt mai liniştit acum, avem un staff tehnic, avem un program clar de pregătire şi de abordare a primului obiectiv, calificarea la Jocurile Olimpice. Lucrurile sunt puse pe un drum corect, spun eu. Contractul este valabil până pe 20 decembrie anul curent şi îmi doresc din suflet să ne oblige actualul staff tehnic să semnăm pe tot ciclul olimpic pentru Paris”, a declarat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, în cadrul unei conferințe de presă.
„Este extrem de onorant să fiu în această poziţie. Fără îndoială este cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale, cu care am crescut la televizor. Este un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi staff-ul meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv de a ne califica la JO de la Tokyo”, Adrian Vasile
Adrian Vasile îl înlocuiește în funcție pe Bogdan Burcea, antrenor cu care România a încheiat pe locul 12 la ultimul Campionat European. El va fi ajutat de norvegianul Bent Dahl și Jaume Forte.
Bent Dahl este unul dintre oamenii care a pus bazele generației Norei Mork, este lector al EHF, iar în acest sezon s-a aflat pe banca tehnică a echipei Siofok.
Primul mare obiectiv pentru noul selecționer este calificarea la Jocurile Olimpice de vară, în urma turneului din Muntenegru, programat în a doua jumătate a lunii martie. Adrian Vasile este și antrenorul echipei CSM București, iar în ultimii 3 ani a făcut parte din staff-ul lui Per Johansson la naționala Muntenegrului.
În 19-21 martie, România va întâlni în Muntenegru, Norvegia şi Kazakhstan pentru calificarea la Tokyo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER