Managerul lui Tottenham, Jose Mourinho, vrea să îi ofere lui Angel Di Maria o a doua șansă de a străluci în Premier League, după perioada neagră de la Manchester United, și încearcă să îl transfere în vară.
Planurile tehnicianului portughez ar putea fi însă zădărnicite, după ce starul argentinian a jucat toate partidele ca titular de la sosirea lui Mauricio Pochettino pe banca tehnică a campioanei din Ligue 1.
Contractul veteranului de 32 de ani Angel Di Maria cu cei de la PSG expiră în această vară, fapt ce a condus la apariția unor speculații în legătură cu viitorul său la campioana Franței.
Mauricio Pochettino și-ar dori să îl păstreze sub comanda sa pe compatriotul său și ar exista interes și din partea fotbalistului pentru rezolvarea pozitivă a prelungirii contractului cu PSG.
Dar, conform celor de la L’Equipe, Tottenham ar vrea să îl ademenească pe jucătorul argentinian departe de capitala Franței. Jose Mourinho îl vede un element excelent de adăugat lotului său, cu o experiență internațională incontestabilă.
Interesul celor de la Tottenham ar putea constitui un avantaj pentru mijlocașul sudamerican în negocierile cu campioana din Hexagon. El ar dori un contract nou cu PSG, pe doi ani de zile, care i-ar permite să se retragă din activitate la gruparea de pe Parc des Princes.
Di Maria a scris istorie la PSG pentru care a marcat de 86 de ori și a dat nu mai puțin de 102 pase de gol de la venirea sa, în 2015, de la Manchester United.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER