Tenismenii și tenismenele care au sosit luna aceasta în Australia, în vederea participării la primul turneu de Mare Şlem al anului, au primit liber în acestă dimineață să înceapă să iasă din carantină.
Sportivii s-au aflat „închiși” timp de două săptămâni, în cadrul măsurilor adoptate de organizatori pentru prevenirea răspândirii Covid-19.
Primul grup din totalul de 960 de jucători, antrenori şi oficiali izolaţi în trei hoteluri din Melbourne a primit permisiunea să plece la ora locală 18:00 (9:00 – ora României), în timp ce restul urmează să părăsească hotelurile în cursul zilei de duminică, au precizat autorităţile sanitare din statul Victoria.
Din cauza pandemiei de coronavirs, organizatorii au impus tuturor jucătorilor obligativitatea de a ajunge la Melbourne până la 17 ianuarie şi apoi efectuarea unei carantine de 14 zile, cu posibilitatea de a se antrena cinci ore pe zi.
Un grupă restrâns de jucători şi jucătoare, între care Halep, Novak Djokovici, Rafael Nadal, Serena Williams, Naomi Osaka, Venus Williams şi Dominic Thiem, sunt în carantină la Adelaide, unde este programat, vineri, un turneu demonstrativ.
În urma cazurilor pozitive înregistrate la sosire, 72 de jucători şi jucătoare au fost plasaţi într-o carantină strictă, fără a avea voie să iasă din camerele de hotel şi să se antreneze. Cele zece persoane pozitive au fost plasate în izolare într-un „hotel medical”.
De asemenea, se aşteaptă ca şi jucătorii izolaţi în sudul Australiei, printre care şi româncele Simona Halep şi Irina-Camelia Begu, să iasă la rândul lor din carantină, înainte de a lua parte la un turneu de demonstrativ la Adelaide, care va avea loc vineri.
Jucătorii vor fi liberi să se deplaseze prin oraşe şi regiunile înconjurătoare, cât timp vor respecta restricţiile locale de distanţare socială.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER