Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 26 de ani al lui FCSB, a devenit golgheterul Ligii 1, după golul marcat în derby-ul cu Dinamo, scor 1-0.
Dinamo și FCSB s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 21 din Liga 1, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”.
Roș-albaștrii au deschis scorul încă din minutul 8, prin reușita lui Florin Tănase, care a adus toate cele trei puncte în contul lui FCSB.
Căpitanul lui FCSB a pătruns în centru, a scăpat de Andrei Radu și de Florin Bejan și a șutat din fața careului de 16 metri. Astfel, Florin Tănase a deschis scorul în „Ștefan cel Mare” și a marcat golul cu numărul 15 pentru FCSB în actuala ediție a Ligii 1.
Florin Tănase l-a depășit astfel pe Dennis Man, transferat la Parma, care a adunat 14 goluri în tricoul lui FCSB, în acest sezon al Ligii 1.
1. Florin Tănase (FCSB) – 15 goluri 2. Dennis Man (ex FCSB, transferat la Parma) – 14 goluri 3. Hamidou Keyta (FC Botoșani) – 11 goluri 4. Kevin Luckassen (ex Viitorul, transferat la Kayserispor) 5. Constantin Budescu (Astra), Alex Cicâldău (Universitatea Craiova), Andrei Cristea (Poli Iași), Dumitru Cardoso (ex Gaz Metan), Cephas Malele (FC Argeș) – 7 goluri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER