Aproape toate vedetele din Cupa Mondială la sărituri cu schiurile sunt prezente la sfârșitul acestei săptămâni la Râșnov, unde este programată a 22-a etapă a sezonului. Pe lista de start figurează 9 din primii 10 clasați în clasamentul general.
Lista vedetelor care concurează la Râșnov este deschisă chiar de liderul Cupei Mondiale, Halvor Egner Granerud, care a câștigat nu mai puțin de 11 etape până în prezent. Norvegianul, care are în spate o poveste interesantă, a dominat sezonul.
Vikingul are un avans de 525 de puncte în Cupa Mondială față de germanul Markus Eisenbichler, prezent la rândul lui pe lista de start, și are o primă ocazie de a deveni matematic campionul general al Cupei Mondiale chiar după întrecerea de la Râșnov, dacă va câștiga etapa, iar adversarul lui nu va intra în Top 10. După concursul din România mai sunt programate șase etape, deci vor mai fi încă 600 de puncte puse în joc.
Alături de Halvor Egner Granerud și Markus Eisenbichler, la Râșnov urmează să participe alți șapte sportivi din Top 10: polonezul Kamil Stoch, câștigătorul celebrului „Four Hills” (Turneul celor Patru Trambuline), Robert Johansson (Norvegia), Dawid Kubacki (Polonia), Piotz Zyla (Polonia), Marius Lindvik (Norvegia), Ryoyu Kobayashi (Japonia) și Karl Geiger (Germania). Din Top 10 lipsește doar Anze Lanisek (Slovenia).
Citiți și: Cine transmite la tv Cupa Mondială la sărituri cu schiurile de la Râșnov ediția 2021.
De remarcat faptul că toți sportivii care au câștigat cel puțin o etapă în Cupa Mondială în acest sezon sunt prezenți la Râșnov, unde se va concura pe o trambulină HS 97 metri, cea mai mică din calendarul competițional.
Ar fi de remarcat faptul că la start va fi și un reprezentant al României, Sorin Mitrofan, care va deschide practic lista concurenților.
Joi:
11:30 – Concurs feminin
13:30 – Antrenament oficial masculin
15:30 – Calificări masculin
Vineri:
10:30 – Calificări feminin
14:15 – Antrenament masculin
15:15 – Concurs individual masculin
Sâmbătă:
9:30 – Antrenamente mixt
10:45 – Competiția pe echipe mixt
Fotografii: Mediafax și Ski Râșnov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER